Pe 16 martie, președintele Trump i-a îndemnat pe americani să limiteze călătoriile, să evite grupurile și să rămână acasă, primul mesaj mai ferm, după multe zile de ezitare în privința măsurilor pe care SUA ar trebui să le ia pentru controlul epidemiei.
Primarul New York-ului Bill de Blasio a închis școlile din oraș pe 15 martie, iar guvernatorul statului New York, Andrew M. Cuomo, a emis un ordin de izolare la domiciliu care a intrat în vigoare pe 22 martie.
Schimbările de comportament social ale americanilor au încetinit epidemia, au arătat mai multe studii.
Dar în marile orașe, unde virusul sosise cu ceva timp în urmă și se răspândise deja, măsurile au venit prea târziu pentru a evita o calamitate, scrie New York Times.
Aceste întârzieri ale autorităţilor au
costat zeci de mii de vieţi, conform cercetătorilor de la Universitatea
Columbia.
Potrivit acestora, dacă măsurile de izolare
s-ar fi luat cu o săptămână mai devreme, numărul morţilor de COVID ar fi fost
mai mic cu 36.000 în SUA.
Iar dacă acest măsuri se luau pe 1 martie, cu
două săptămâni mai devreme decât momentul în care majoritatea oamenilor au
început să stea acasă, aproximativ 83% dintre decese ar fi fost evitate!
Câte vieţi ar fi fost salvate dacă măsurile de izolare se luau mai devreme în SUA
Este o diferență mare, mare. Acest interval mic în timp ar fi fost critic în reducerea numărului de decese
Jeffrey Shaman, epidemiolog la Universitatea Columbia și liderul echipei de cercetare:
Pericolul nu a trecut
Descoperirile se bazează pe modelele statistice epidemice, care măsoară cât de mult a redus contactul dintre oameni transmiterea virusului, începând cu mijlocul lunii martie.
Rezultatele arată că pe măsură ce statele se redeschid – toate cele 50 de state au redus restricțiile începând de miercuri -, focarele pot scăpa cu ușurință de sub control. Cu excepția cazului în care autorităţile monitorizează îndeaproape infecțiile și se identifică imediat noile focare.
SUA se află pe primul loc în lume la numărul de cazuri înregistrate, peste 1,5 milioane, şi la numărul de decese cauzate de COVID-19, peste 93.000.