Autorităţile elene instituie obligativitatea
prezentării testului COVID-19 negativ pentru accesul în Grecia, de la miezul
nopţii de marţi spre miercuri.

„Deşi iniţial autorităţile elene au comunicat că această condiţie se aplică începând cu data de 15 iulie, ora 06,00, conform informaţiilor comunicate public în cursul zilei de marţi, termenul a fost devansat, respectiv 15 iulie, ora 00,01”, se arată în comunicatul transmis marți de MAE.

Comunicatul vine în continuarea informaţiilor
cu privire la condiţiile de intrare a turiştilor în Republica Elenă prin
punctul de frontieră de la Kulata – Promachonas.

MAE le reamintește românilor care pleacă în
vacanță în Grecia că testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar
certificatele trebuie să fie emise în limba engleză şi să conţină numele şi
prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate
sau ale paşaportului persoanei respective.

La Kulata au apărut teste anti-COVID
falsificate

Presa greacă scrie că la punctul de trecere Kulata-Promachonas mai multe persoane au vândut teste de coronavirus falsificate.

Cei depistați cu documente false vor răspunde
în fața legii, după cum au avertizat de mai multe ori autoritățile grecești,
dar și Ministerul de Externe de la București.

Urmărește-ne pe Google News