FBI și-a asumat rolul de investigator principal al incidentului, în cursul căruia o persoană a fost ucisă și alte două au fost grav rănite, iar Donald Trump a suferit răni la urechea dreaptă.

Directorul Secret Service a fost chemat să depună mărturie în fața unei comisii a Camerei Reprezentanților pe 22 iulie.

Între timp, iată cele cinci întrebări care ar trebui să primească răspuns, potrivit BBC:

1. De ce acoperișul de unde a tras atacatorul nu a fost securizat în prealabil?

În acest moment este în continuare neclar cum presupusul atacator Thomas Matthew Crooks a avut acces pe acoperișul unei clădiri din apropierea locului de desfășurare a mitingului, aflată la aproximativ 130 m de Trump.

Acoperișul era o vulnerabilitate cunoscută înainte de eveniment, potrivit NBC News, care a citat două surse familiare cu operațiunile Secret Service.

„Cineva ar fi trebuit să fie pe acoperiș sau să securizeze clădirea astfel încât nimeni să nu poată ajunge pe acoperiș”, a declarat una dintre surse, citată de NBC.

Totodată, pe lângă problema accesului, s-a atras atenția asupra faptului că linia vizuală de la acoperiș la zona podiumului lui Trump ar fi trebuit să fie blocată.

Candidații pentru funcția de președinte al României care au luat cele mai puține voturi. Ce record deține Ion Iliescu
Recomandări
Candidații pentru funcția de președinte al României care au luat cele mai puține voturi. Ce record deține Ion Iliescu

Fostul director adjunct al FBI, Andrew McCabe, a declarat pentru CNN că acesta a fost „unul dintre cele mai elementare aspecte de securitate a locului, în special pentru un spațiu exterior și în mare parte necontrolat”.

2. Au fost transmise avertismente cu privire la atacator?

Un martor al împușcăturilor a declarat pentru BBC că el și alții l-au văzut „clar” pe Crooks târându-se pe acoperiș cu o pușcă. Ei au alertat poliția, dar suspectul a continuat să se deplaseze timp de mai multe minute înainte de a trage focuri de armă și apoi de a fi el însuși împușcat mortal, a relatat martorul.

Agentul special FBI Kevin Rojek a admis că a fost „surprinzător” faptul că atacatorul a fost capabil să deschidă focul.

Șeriful local a confirmat că Crooks a fost reperat de un polițist local, care nu a reușit să îl oprească la timp. Un lucru care rămâne neclar este dacă această informație a ajuns la agenții din jurul lui Trump, notează BBC.

Crooks era deja în vizorul oficialilor, potrivit unui oficial de rang înalt din cadrul forțelor de ordine. Acesta a declarat pentru CNN, sub protecția anonimatului, că ofițerii au crezut că se comportă suspect în apropierea magnetometrelor evenimentului. Această informație ar fi fost transmisă Serviciului Secret.

Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C
Recomandări
Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C

3. S-a bazat Serviciul Secret prea mult pe poliția locală?

Atacatorul a tras din ceea ce poliția a descris ca fiind un „inel secundar”, care nu era patrulat de Secret Service, ci de polițiști locali și de stat.

Un fost agent al Secret Service a declarat că acest tip de aranjament funcționa doar atunci când exista un plan clar de acțiune pentru cazul în care este detectat un pericol.

„Atunci când vă bazați pe partenerii locali de aplicare a legii, ar fi bine să fi planificat cu atenție și să le fi spus ce vă așteptați să facă în legătură cu o amenințare”, a declarat Jonathan Wackrow pentru Washington Post.

Potrivit șerifului din district, a existat „un eșec”, dar nu există o singură parte de vină.

4. Au existat resurse adecvate alocate pentru eveniment?

Un fost președinte al Comisiei de supraveghere a Camerei Reprezentanților a sugerat că agenții Secret Service au fost „împrăștiați prea puțin”, ceea ce a agravat faptul că poliția locală nu a fost „instruită” pentru a asigura securitatea unui eveniment precum mitingul din Pennsylvania.

Jason Chaffetz a declarat pentru Washington Post că nu a existat un „profil de amenințare” mai mare decât pentru Trump sau președintele Biden, dar că acest lucru nu s-a reflectat în nivelul de securitate din Pennsylvania.

Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea
Recomandări
Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea

Reprezentanții Secret Service au negat sugestiile conform cărora o solicitare din partea echipei Trump de consolidare a personalului ar fi fost respinsă înainte de miting.

Washington Post a relatat despre un schimb de mesaje în care un fost ofițer Secret Service își întreba colegii cum a reușit suspectul să ajungă cu arma atât de aproape de Trump, iar răspunsul primit a fost: „Resurse”.

5. A fost Trump scos de pe scenă suficient de rapid?

Agenții care l-au protejat pe Trump au primit laude pentru intervenția lor, dar s-a pus și întrebarea dacă au fost suficient de rapizi în a-l urca pe fostul președinte într-un vehicul.

În imaginile din momentul incidentului se vede cum aceștia formează imediat un scut în jurul lui Trump în urma împușcăturilor, dar apoi par să se oprească atunci când el cere să își recupereze pantofii, apoi fostul președinte se ridică și îndreaptă pumnul înspre cer îndemnând la „luptă”.

Un veteran al Secret Service a declarat pentru New York Times că el nu ar mai fi așteptat.

„Dacă eram eu acolo, nu. Plecam, și plecam acum. Dacă eram eu, îi cumpăram eu o pereche nouă de pantofi”, a declarat Jeffrey James.

Fostul președinte american a fost atins de un glonț tras asupra lui de un tânăr de 20 de ani în timpul unui miting de sâmbătă din Butler, Pennsylvania. Glonțul i-a străpuns vârful urechii drepte, Trump fiind protejat imediat de agenții de securitate.

Atacatorul a fost ucis pe loc. Unul dintre susținătorii lui Trump a murit în timpul atacului, iar alte două persoane au fost rănite. FBI a anunțat că investighează incidentul ca fiind o tentativă de asasinat.

Foto: Profimedia

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

teleleu_ionel   •   15.07.2024, 19:58

Cea mai simpla (si probabil cea adevarata) explicatie este ca mitingul era de dimensiuni reduse si avea sa dureze putin. Era ca si cum Ciolacu s-ar fi dus la Fetesti, si s-ar fi strans spontan 100 de oameni. Probabil nici nu a fost anuntat dinainte in toata presa, asa se si explica faptul ca atentatorul era un localnic, care a vazut ocazia vietii lui nesarate si neinteresante, s-a urcat pe depozitul ala si... Ceea ce ramane insa, este atmosfera nemaintalnita de ura (si de-o parte, si de alta, si nu numai la americani) care determina exaltati din astia fragili psihic sa treaca la actiune.

    danutz61   •   15.07.2024, 22:58

    Felicitari. Frumos comentariu! Multa sanatate si succese in viata!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Știrileprotv.ro
Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Animalul pe care românii știu cum să-l crească, dar de care nu se bucură mai deloc. E prea scump pentru buzunarele noastre și ajunge pe mesele bogaților. S-a dat liber la export anul acesta și fermierii sunt sfătuiți să vândă cu banii jos
FANATIK.RO

Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
GSP.RO
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
Singura gară din România la care oamenii se uitau și nu credeau ce au în fața ochilor. A fost construită de un investitor englez și avea o importanță strategică. Fațada semăna cu cele de la Paris și Munchen, dar a ajuns o ruină

'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Observatornews.ro
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Horoscop 12 octombrie 2024. Gemenii au ocazia de a vedea mai limpede care dintre problemele ce s-au acumulat nu mai suportă amânare
HOROSCOP
Horoscop 12 octombrie 2024. Gemenii au ocazia de a vedea mai limpede care dintre problemele ce s-au acumulat nu mai suportă amânare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI