Apa a fost însă oprită la timp de angajații Metrorex, astfel că a fost împiedicată o avarie majoră în stația Grivița.
Potrivit ziare.com, țeava afectata se afla chiar în dreptul birourilor, astfel că șuvoaiele de apă veneau din tavan, la fel ca o ploaie torențială.
Din primele informații, inundația ar fi fost cauzata de o țeavă
a companiei Termoenergetica SA (fosta RADET). De asemenea, s-a
avansat varianta ca respectiva conducta sa fi fost una de apa rece,
aflata in administrarea Apa Nova.
Echipele de intervenție ale celor două companii au ajuns la locul incidentului și au constat că țeava spartă nu face parte din rețeaua publică de alimentare cu apă, ci aparține Metrorex, arată sursa citată.
Potrivit unui comunicat al Termoenergetica SA „avaria produsa în
dimineața zilei de vineri, 10 ianuarie, care a inundat birourile
angajaților din stația de metrou Grivița aparține METROREX, fiind
vorba de o defecțiune la colectorul de ape uzate al instituției
care administrează metroul bucureștean”.
Informația a fost, ulterior, confirmata de Metrorex, care susține
că traficul metroului nu a fost afectat.
„În urma verificărilor efectuate de către cele trei entități
(Apa Nova, Termoenergetica și Metrorex) a fost identificata o
conductă de refulare fisurată la nivelul plafonului unui spațiu
administrativ. Aceasta deversează în canalizarea orașului apele
menajere, precum și cele provenite din infiltrații. Conducta
defectă a fost izolată de către echipele Metrorex.
Precizam ca nu s-au înregistrat perturbări în traficul de
călători din stația de metrou Grivița, iar circulația trenurilor
s-a desfășurat normal, nefiind afectată siguranța circulației”,
se arată în comunicatul Metrorex.
Stația de metrou Grivița a avut probleme frecvent cu infiltrațiile din sol, chiar de la inaugurarea ei din anul 2000.
Sursa imagini: Antena 3