Secvențele video îl arată pe guvernatorul Crimeei, Serghei Aksionov, mergând cu barca prin orașul inundat Kerci, iar trei bărbați misterioși înoată în urma lui.

Prima explicație oficială, venită de la Ministerul Situațiilor de Urgență, a fost că cei trei bărbați erau „doar civili obișnuiți, care aveau chef să înoate”.

„Erau civili care au luat o decizie ciudată într-o situație critică. Erau îmbrăcați în acele costume și nu s-au putut gândi la nimic mai inteligent decât să urmeze barca lui Aksionov”, a informat biroul de presă al ministerului.

Instituția publică din Rusia a mai transmis că înotătorii nu au avut nevoie de niciun ajutor din partea guvernatorului sau a celorlalți din barcă și s-au întors la mal „fericiți și mulțumiți”.

Totuși, anumite publicații media i-au identificat pe înotători drept ofițeri de securitate care însoțeau guvernatorul în timpul inspecției sale în zona afectată de inundații.

Într-un final însă, guvernatorul Crimeei a spus că bărbații făceau parte din echipa de salvatori.

„Angajaților Ministerului Situațiilor de Urgență vreau să adresez cuvinte de recunoștință. Așa procedează pentru oricine, fără excepție”, le-a declarat Aksionov jurnaliștilor, potrivit The Moscow Times.

300 de case afectate de inundații în Crimeea

Inundaţiile din Crimeea au afectat aproximativ 300 de locuinţe şi un spital al oraşului.

„În privinţa pagubelor materiale, situaţia este gravă. Dar au fost înfiinţate comisii şi a fost declarată stare de urgenţă regională”, a spus și Serghei Aksionov, şeful autorităţilor ruse, potrivit agenției ruse Interfax, scrie news.ro.

Rusia a anexat Crimeea de la Ucraina în 2014, iar Kievul vrea să recupereze teritoriul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News