UPDATE 21.30: Cinci locuinţe au fost distruse total şi 50 afectate în diferite stadii, în urma viiturii care s-a produs în judeţul Arad, a transmis, duminică seară, Prefectura Arad.

„Drumul comunal de legătură dintre Buceava şi Şoimuş este distrus, acolo deja intervine un utilaj al Administraţiei de Apă Crişuri, vor mai veni alte două şi sperăm să se poată realiza o cale de comunicaţie provizorie, pe o bandă, accesibilă măcar autoturismelor de teren”, a declarat prefectul Toth Csaba, potrivit News.ro

Acesta a anunţat că a avut loc o şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Brazii, în care s-a realizat o primă evaluare a pagubelor şi s-au discutat primele măsuri de ajutorare a populaţiei.

Potrivit autorităţilor, în afara bărbatului decedat, nu există persoane dispărute sau rănite.

„Toate persoanele care şi-au părăsit locuinţele au găsit adăpost la rude în satele neafectate ale comunei. La nevoie, există locuri de cazare, cu asigurarea hranei, în comuna Gurahonţ. Se lucrează pentru ca utilităţile să fie restabilite cât de repede posibil”, a mai transmis Prefectura Arad.

Sursa citată a precizat că energia electrică va fi repusă în funcţiune, în primă fază, în satele neafectate.

„Apa potabilă de la reţea va fi repornită în cursul zilei de luni, iar Direcţia de Sănătate Publică va face măsurători de potabilitate a apei din fântâni. În caz de nevoie, Primăria Brazii va asigura apă potabilă îmbuteliată”, a mai precizat instituţia citată.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

UPDATE ora 19.10: Bărbatul a fost luate de ape „cu tot cu casă”, a transmis Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Potrivit oficialului local, „cea mai dramatică situație” este în zona Brazii-Gurahonț, unde câteva zeci de familii vor trebui evacuate, iar peste 60 de case și trei kilometri de drum au fost distruse.

„O catastrofă de o asemenea amploare nu a mai fost consemnată niciodată aici. Am instituit o celulă de criză la nivelul Consiliului Județean. (…) Colaborăm cu autoritățile din zona Brazii-Gurahonț, unde este cea mai dramatică situație. Județul nostru este în fața unei catastrofe la nivel zonal, așa cum nu am mai avut de mult”, a transmis preșdintele CJ Arad, Iustin Cionca.

***

Trupul bărbatului a fost găsit la circa 5 kilometri distanță de locuința sa, în localitatea Brazii, afectată de inundații provocate de scurgerea apei de pe versanţi.

Bărbatul a fost găsit „cu multiple traumatisme”, au anunțat autoritățile, precizând că acesta a fost găsit în zona unde a avut loc viitura, dar, conform procedurilor, „organele de cercetare verifică circumstanţele şi împrejurările în care s-a produs această situaţie”.

O mașină în care se afla un copil, cât pe ce să fie luată de ape

În alte zone, viitura a fost la un pas să ia o mașină în care se afla o femeie și copilul său, momentele dramatice având loc pe DJ708, între Gurahonţ şi Buceava-Şoimuş. Un bărbat care se afla în zonă cu un exacavator s-a oferit să ajute copilul blocat în maşină.

„Urcați acolo doamnă! Copilul, dați-mi copilul. Deschide geamul, copile, și hai, copile, urcă în cupă”, spune bărbatul aflat în excavator către pasagerii din mașina surprinsă de ape.

Autoritățile au precizat că persoanele au fost salvate de forţele de intervenţie şi autoturismul a fost tractat într-o zonă de siguranţă.

Zonele cu probleme

Probleme au fost semnalate în localitățile Gurahonţ, Mădrigesti, Troaș şi Buceava-Şoimuş, potrivit unui comunicat transmis de ISU Arad, citat de site-ul local Arado

La Gurahonţ, alte patru persoane surprinse de viitură s-au adăpostit în podul caselor. Ele au fost au fost salvate ulterior de echipajele de pompieri.

Furtuni în aproape toată țara

Meteorologii au emis astăzi și o avertizare meteo pentru trei sferturi de țară. În total, 22 de județe sunt vizate de cod portocaliu de ploi torențiale până luni, 26 iunie, la ora 4.

Avertizarea meteo cod portocaliu este valabilă de duminică, 25 iunie, de la ora 11, până luni, 26 iunie, la ora 4, în timp ce codul galben este în vigoare de duminică de la ora 10 până luni la aceeași oră. Foto: meteoromania.ro

Potrivit meteorologilor, „pe parcursul zilei, la munte, în centrul și sud-estul țării, iar seara și noaptea mai ales în sud-est, local vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65…75 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină”.

În intervale scurte se pot acumula cantități de apă de 30…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp.

 
 

Urmărește-ne pe Google News