În total, la nivel național 580 de persoane au murit din iulie și până în prezent, iar mii de case au fost distruse.

Aproximativ 200 de oameni au murit în Balochistan, cea mai mare și mai săracă provincie din Pakistan, care suferă cele mai grave inundații din ultimii 30 de ani. Autoritatea Națională de Management al Dezastrelor a declarat că în provincie s-au înregistrat cu 305% mai multe ploi decât media anuală.

Optsprezece dintre cele 26 de districte din Balochistan au declarat „stare de calamitatea”. Oamenii au fost forțați să-și abandoneze casele, iar sute de kilometri de drum au fost avariați, făcând zone inaccesibile pentru serviciile de urgență.

Prim-ministrul Shehbaz Sharif a vizitat regiunea de două ori luna aceasta. „Facem tot posibilul pentru a oferi ajutor extins și reabilitare victimelor inundațiilor”, a declarat liderul pakistanez.

Ministrul șef al Balochistanului, Qudoos Bezinjo, a făcut apel pentru mai mult sprijin din partea guvernului federal și a donatorilor internaționali.

Jam Kamal, fostul ministru șef și deputat din Lasbela, a spus că a văzut puține sau deloc resurse guvernamentale pe teren. „Nu a existat niciun ajutor prealabil pentru a face față inundației, în ciuda avertismentelor. Guvernul provincial a eșuat grav. Dacă nu ar exista voluntari care să ajute victimele, mai mulți oameni ar fi murit de foame.”

„Nimeni nu a văzut astfel de ploi în timpul vieții”, a încheiat el.

 
 

Urmărește-ne pe Google News