În ultimele zile, pompierii din Franța au avut aproximativ 8.000 de intervenții. Două departamente aflate la aproximativ 100 de kilometri de Paris au fost sub avertizare de cod roșu de inundații, iar numeroase zone au fost inundate. De astfel, centrul orașului Nemours, situat în sudul Parisului, era în curs de evacuare din cauza unei creșteri excepționale a nivelului râului Loing, un afluent al Senei. În departamentul Loiret a căzut în trei zile o cantitate de apă echivalentă cu o lună și jumătate de precipitații, iar castelul Chambord, vizitat anual de un număr mare de turiști, era izolat miercuri seară în mijlocul apelor.
La Paris, o parte din drumurile de pe marginea Senei au fost închise, iar nivelul râului ar putea atinge 5 metri în cursul serii. Sena atinsese deja 4,34 metri la ora 15:00. În timpul inundațiilor din 1910, care sunt referință de peste un secol, apele au atins 8,62 metri.
În sudul Germaniei, inundațiile au făcut deja patru victime și au dus la rănirea a circa zece persoane în noaptea de duminică spre luni. Acum, autoritățile au decretat stare de urgență în două districte din regiunea Bavaria. Pe anumite porțiuni s-a întrerupt circulația rutieră, iar unii locuitori s-au refugiat pe acoperișuri.
La Triftern, localitate cu 5.000 de locuitori, circa 50 de copii sunt nevoiți să își petreacă noaptea în școală, care se află pe un deal și nu este amenințată de creșterea apelor.
În Austria, regiunea Salzburg a fost afectată de ploi abundente, care au inundat numeroase drumuri secundare și au dus la 350 de acțiuni ale echipelor de inervenție.
Foto: EPA