ComenteazăÎn noaptea de 16 iulie, viceprimarul și consilierul romilor din Roșia Montană au coborât în vale pentru a-i evacua pe copiii din cartier, în vreme ce adulții încercau cu disperare să salveze ce mai puteau recupera din apele care se prelingeau de pe coastă și săpau noi pâraie spre Abrudel.
„Am avut noroc cu consilierul nostru, Doru Nuța, care ne-a scos copiii din ape. Dacă nu era el, puteam să fim morți, duși pe apă în jos, prinși între coasta care venea peste noi și valea cu apă. Doamne Iisuse Hristoase, nici nu vreau să-mi amintesc”, spune Angela Pintea, o femeie de 52 de ani care locuiește acum într-unul din cele 11 containere pentru sinistrați montate pe terenul din sport din Roșia Montană, la 4 kilometri în amonte de casa ei din Dăroaia.
Aici stau 47 de sinistrați, în mare parte femei și copii, care și-au petrecut primele cinci nopți de după viitură în căminul cultural din Roșia Montană.
Aici e craterul morții, sus e dealul, jos e apa. Suntem în craterul morții, că altfel nu avem cum să-l numim. Aici e dezastru.
Augusta Pintea, altă locuitoare a cartierului Dăroaia:
Peste 200 de oameni, cazați la căminul cultural
Cei ajunși în containere sunt sinistrații de pe hârtie, căci, după viitură, pompierii au numărat 208 oameni adăpostiți la căminul cultural, iar alți 40 s-au cazat la rude ori vecini. Cei peste 200 s-au împuținat cu fiecare nouă noapte la căminul cultural, unde oamenii s-au odihnit mai întâi în saci de dormit, apoi pe saltele, iar abia în ultimele două nopți au fost aduse câteva paturi de către cei de la Crucea Roșie.
„Cinci nopți nu au avut unde să se spele. Au stat claie peste grămadă 200 de oameni. Sunt două băi înăuntru, care au fost încuiate pentru că se tot înfundau. Și asta pentru că pur și simplu erau foarte mulți oameni”, povestește Claudia Apostol, fondatoarea Asociației ARA, care coordonează de ani întregi proiectul de restaurare „Adoptă o Casă la Roșia Montană”.
Prinși în mijlocul unui dezastru uman, voluntarii au strâns donații, au făcut pachete cu obiecte de igienă și haine, au distribuit mâncare și bidoane de apă. S-au mobilizat atât pentru sinistrații cazați la căminul cultural, cât și pentru familiile izolate din cătunele de pe dealuri, unde ploile au distrus drumurile forestiere și sursele de apă potabilă.
Problemele sunt în Dăroaia, de-a lungul liniei ferate. Toată panta aia se duce peste oameni. Și sunt în continuare acolo, inclusiv bătrâni imobilizați. Sunt multe guri de acces blocate de inundații sus pe Vârtop, la Ignățești, pe vale la Cărpiniș. Dar cel mai greu e la romii din Dăroaia. Acolo e cel mai mare pericol.
Claudia Apostol, asociația ARA:
Mutarea din căminul cultural în containerele montate un kilometru mai în vale, pe terenul de sport al comunei, s-a făcut miercuri seara. Dar sinistrații nu cred că situația lor s-a îmbunătățit considerabil. E mai liniște, dar mulți se luptă acum cu frigul nopții care le pătrunde în oase, pentru că sunt goluri în jurul ferestrelor. Imaginile de pe micile ecrane s-au stins și ei ar fi rămas singuri în absența mobilizării autorităților și a voluntarilor. Ciclul știrilor e scurt, generozitatea oamenilor rabdă însă mult mai mult. Și rezistă.
„Nu am apucat să luăm o pernă din casă, o pătură”
„La cămin nu era așa rău. Eram prea mulți și când sunt mulți nu poți să te înțelegi. Dar aici e frig, pe lângă geam se vede că e desfăcut. E frig noaptea de nu poți să stai. Eu cred că Dumnezeu ne urăște. Mai bine mă duc jos la Dăroaia”, spune Angela Vandana.
Femeia cu trei copii privește întoarcerea în cartier drept o opțiune, chiar dacă nu mai are neapărat la ce să se întoarcă. Dincolo de inundație, alunecarea de teren a intrat prin acoperișul casei. Dar „aici e mai rău ca-n Dăroaia. Copiii nu sunt obișnuiți să doarmă pe paturi de astea tari. Nu am apucat să luăm o pernă din casă, o pătură. Și nici hainele copiilor, că astea contează. Îi spălăm și-i lăsăm în pielea goală, ce să facem”.
„Coasta se sfarmă cu mâna. Vă gândiți ce face apa din ea”
Dar cuvintele sinistraților din containere nu par că descriu cu adevărat dezastrul care e în vale, la Dăroaia. Aici, o femeie rupe cu mâna din piatra care formează panta sub umbra căreia stă cartierul. Și apoi o sfarmă între degete. Riscul ca întreaga coastă să o ia la vale peste casele oamenilor este atât de mare, încât Prefectura a cerut evacuarea altor 270 de persoane din cartierul romilor din Roșia Montană.
Coasta i-a pătruns în camera de dormit, făcând o gaură uriașă printre cărămizile de chirpici din care e făcută casa Augustei Pintea. Femeia doarme de cinci nopți în locuința unui coleg de muncă al soțului ei. Îi este prea teamă să închidă ochii în bucătăria rămasă încă în picioare.
„A fost o binefacere. Dar când se termină, o să stăm în drum, că altă soluție nu avem. Mai bine ne duc lângă Mureș. Și acolo să ne spele apele, să scape de noi. Că altă soluție nu există pentru noi ca și comunitate”, se plânge Augusta, care insistă apoi să scriem că e „craterul morții” la Dăroaia.
Concurență la sărăcie lucie
În cartier există tensiuni între cei care au primit cheia unui container și cei rămași să se descurce. Augusta e supărată pe vecina sinistrată în tabăra din Roșia Montană.
„În loc să-i bage în containere pe cei care dorm pe la vecini, i-au băgat pe ăia care nu au o lingură de apă în casă. Asta a fost coordonarea de la Primărie. Veniți să vedeți iadul pe Pământ. E la mine-n casă”, protestează Augusta Pintea.
Mergând de-a lungul liniei ferate, oamenii ne cheamă în fiecare curte, să fim martorii fiecărui dezastru, să le trecem în condică numele. Camerele sunt singurele care au ajuns în cartier după evacuarea inițială coordonată de pompierii de la ISU.
„Mi-e teamă că plouă tare și aici murim amândoi, că eu nu ies fără soț”
O bătrână stă rezemată în poartă și se uită cu ochii în lacrimi la muntele de moloz adus de alunecarea de teren lângă casa ei. Un șopron atârnă periculos, iar ea se teme că la următoarea ploaie va fi îngropată în casă alături de soțul imobilizat la pat.
„Eu sunt bolnavă și vine dealul peste mine. Intră peste mine și nu am cum să le curăț singură, că aș face. Nu-mi trebuie ajutor, bani, nimic nu-mi trebuie. Doar să vină să mă ajute să mut șopronul ăsta. De mult am spus că vine coasta peste noi, dar nimeni nu ne-a luat în seamă. Mi-e teamă că plouă tare și aici murim amândoi, că eu nu ies fără el. Oare ce fac cu noi?”, se întreabă Carolina Petaca.
Ulița de lângă gardul femeii e acum un pârâu, care duce spre curtea familiei Mocioiu.
„Aici era plin de apă. E dezastru. O fost plin de apă și mocirlă în casă. Nu interesează pe nimeni. Spune că noi nu suntem afectați. Nu se poate așa ceva, stăm în casă cu frică. Zidul e crăpat tot. E mucegai. E dezastru. Stăteam în apă până la coapse”, spune Dobrin Vasile și arată cu degetul spre pârâul care se prelinge pe lângă zidul casei sale și până-n Abrudel.
O altă femeie își expune parchetul umflat de ape și linoleumul rupt și acoperit de noroi. Între timp, un vecin țipă că apa i-a luat lemnele de iarnă și porcii. Peste toți planează amenințarea pantei care o ia la vale. O casă din bolțari e îngropată până la mijloc în pământ și piatră. „Uitați ce e aici unde stătea feciorul meu Van Damme. Pericol aici. S-a blocat ușa. S-a dus să stea la socrii în Câmpeni”, povestește o femeie, care a dormit și ea la căminul cultural din deal înainte de a se întoarce în Dăroaia.
Sinistrați întorși să doarmă în mijlocul alunecării de teren
Nu e singura care s-a întors. Ceva mai în față, două case stau într-o curte acoperită complet de pământ și piatră. Sunt tone de mocirlă care s-au scurs din coastă direct peste locuințele celor din familia Pintea.
Ca să intri în casa lui Daniel, trebuie să-ți lași tălpile să alunece pe o pantă de noroi de jumătate de metru și să te rogi că te vei opri cu gleznele încă întregi în pragul ușii.
„Nouă nu ne trebuie să ne dea marea cu sarea, doar să ne scoată pământul de aici. Pe bucata asta de lemn dorm eu și nevasta. Nu se interesează nimeni de noi. Ne mint că ne ia pământul. Pot să filmeze o sută de jurnaliști, că dacă nu ne ia pământul, tot degeaba e”, spune Daniel Pintea.
Atât ei, cât și rudele cu care împart curtea au stat patru nopți în căminul cultural. Dar „era un miros oribil. Nu era aer. Am preferat să venim acasă și să stăm în situația asta. Aici e nevoie de un excavator”, urlă bărbatul, iar în același timp, trei jandarmi încearcă să-l tempereze din drum, promițându-i că vin imediat să facă evaluarea cei de la ISU.
„Am văzut că în altă parte, jandarmii și pompierii ajută să scoată mâlul din casa oamenilor. De ce în altă parte se poate și aici nu. Că suntem de etnia asta romă, de asta la noi nu vine nimenea”, strigă omul.
„Stăm pe dealul de aur și murim de sărăcie”
În Dăroaia, oamenii sunt furioși că, la aproape o săptămână de la ploaia care a adus o parte din coastă peste ei, nu a existat aceeași desfășurare de forțe pentru a curăța casele și a muta munții de mâl ca la Ocoliș.
Dar în multe zone din cartierul marginalizat al romilor nu se mai poate trăi, iar oamenii urmează să fie evacuați din ordinul Prefecturii.
Nici măcar încredere într-un asemenea ordin nu există în rândul oamenilor, obișnuiți de mult cu ideea că nu există nicio salvare pentru săraci, oricine ar fi la putere.
„Stăm pe dealul ăsta de aur și murim de sărăcie. Ce evacuare. Și pe timpul lui Ceaușescu a fost chestia asta. Tot așa au zis, că ne scoate, ne scoate. Și tot aici am rămas”, spune un bărbat care ne întâmpină la pieptul gol la ieșirea din Dăroaia.
Un vecin mai tânăr îl susține: „Singura rezolvare ar fi să facă un zid de beton. Că unde să ne evacueze? Unde să bage 270 de oameni. În container nu poate să trăiască nimeni mai mult de o lună ori două. Nu există soluții pe termen lung, iar oamenii tot la casele lor se întorc”. Casa, soluția pe termen scurt.