Din dorinta de a nu mai depinde financiar de parinti, foarte multi tineri se angajeaza inca din timpul facultatii. Unii lucreaza ocazional, altii jumatate de norma, iar cei mai curajosi, chiar cu norma intreaga. Pentru ca nu ajung la toate seminariile si nu au prezente, multi dintre ei isi petrec putinul timp liber in salile de lectura, facand referate si lucrari, pentru a recupera. Cat despre cursuri, studentii stau la o coada interminabila la xerox, pentru a le fotocopia de la colegi. Sesiunea bate insa la usa, timpul liber este din ce in ce mai putin, iar noptile sunt prea scurte pentru materiile incarcate. Cativa tineri studenti ne-au spus cum se descurca ei si cu scoala, si cu serviciul, mai ales in aceasta perioada.
Oana (20 ani) e studenta la SNSPA, iar in paralel colaboreaza cu un ziar local din Ilfov si face diverse promotii. ‘Nu muncesc tot timpul si ma descurc destul de bine cu scoala si cu jobul.’
Alexandra (20 de ani), studenta la Litere, lucreaza in PR: ‘Invat noaptea, in tramvai sau, printre picaturi, la serviciu. Nu vreau sa-mi pierd bursa, chiar daca sunt angajata cu norma intreaga.’
Melania (20 de ani) lucreaza ca secretara: ‘Nu ajung mereu la scoala, pentru ca dupa o zi de lucru sunt destul de obosita. Pentru examene invat noaptea sau la serviciu, cand nu e mult de lucru. Profesorii ar trebui sa fie insa putin mai indulgenti, pentru ca bibliografiile sunt foarte incarcate’, ne-a spus Melania, studenta la Litere.
Mihaela, 19 ani :Este studenta la Management si in timpul liber lucreaza la un magazin, unde este casiera. ‘Am destul timp de invatat, pentru ca lucrez in ture, cate trei zile in fiecare saptamana. Nu-mi fac probleme pentru scoala, atata vreme cat sunt independenta financiar.’
Radu, 20 de ani :’Lucrez ca barman de cand am terminat liceul si m-am obisnuit. In plus, am program flexibil si mai trec si pe la facultate, sa mai fac cate o prezenta (n.r. – student REI). Mai greu e in sesiune, pentru ca nu prea am timp sa invat, dar nu as renunta la serviciu.’
Geo, 20 de ani :’Sunt incantata ca lucrez part-time in domeniul in care studiez si imi fac programul in functie de orarul de la scoala. In sesiune sper sa-mi pot lua cateva zile libere, ca altfel n-am timp sa citesc nimic’, ne-a spus studenta la Geografie.
Razvan, 20 de ani :E student la Arhitectura si cand are nevoie de bani lucreaza la o firma in domeniu. ‘N-am probleme cu invatatul, pentru ca lucrez numai ocazional. Fac rost de bani si apoi iau o pauza. Am destul timp sa lucrez cu norma intreaga dupa facultate.’
Ileana, 20 de ani :Este in anul II la Inginerie: ‘Fac foarte multe promotii, mai ales in perioada asta, dupa Sarbatori. Examenele bat la usa, timp de invatat nu prea este, dar ce sa-i faci? Te mai uiti si la bani, mai ales atunci cand vrei sa fii independent, financiar vorbind’.
Arina, 20 de ani :’Nu ma lupt pentru note. Important e sa nu raman cu restante, pentru ca sunt mai greu de luat dupa aceea. Pentru asta e suficient sa imi iau cursurile de la colege si sa ajung la examene, sa scriu ceva acolo’, ne-a spus fata, studenta la Litere.
„Orice sacrificiu aduce cu sine si un castig”
In ultima vreme, din ce in ce mai multi tineri incep sa lucreze inca din timpul facultatii. La baza nevoii de a lucra sta dorinta de independenta, de bani pentru distractii sau pentru satisfacerea unor placeri. Dar sunt si studenti care sunt nevoiti sa munceasca pentru a se intretine sau pentru a-si plati studiile. Mai mult, cei care lucreaza sunt nevoiti sa parcurga intreaga materie in sesiune, motiv pentru care sunt nevoiti sa sacrifice multe nopti. Daca organismul se obisnuieste cu un program si un ritm alert de viata, pot fi de ajuns si 5-6 ore de somn pe noapte. Orice sacrificiu aduce insa cu sine si un castig. In acest caz, tinerii vor avea ce sa scrie in CV la sfarsitul facultatii.
Psiholog Loredana Ionascu,
Clinica TerapiaM,
Tel/Fax: 021/210.25.65