Clasa „0”, test in 12 judete
Ministerul Educatiei va „incerca” o formula pentru invatamantul obligatoriu de noua ani, cu o clasa pregatitoare, asa-numita clasa „0”. „In urma dezbaterilor, am decis ca formula invatamantului obligatoriu de 9 ani sa fie 1+4+4, ca proiect pilot in 12 judete. Inscrierea se va face la scoala unde sunt arondati copiii, la cererea parintilor si cu avizul medicului scolar. In perioada 1-15 septembrie, parintii copiilor de 6 ani vor putea sa-i inscrie in anul zero de scoala, an pregatitor, dar acest proiect al ministerului e valabil doar in 12 judete, ca experiment”, ne-a declarat Constantin Corega.