Cristiana Anghel, învăţătoare la Şcoala Nr. 2 Caracal, este internată de trei zile la Institutul de Boli de Nutriţie din Bucureşti, după ce timp de o săptămână a fost internată la Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Caracal. Femeia a declarat luni că nu se simte bine, şi că analizele făcute în Bucureşti au demonstrat că într-adevăr a făcut greva foamei începând de la sfârşitul lunii august. Cristiana Anghel afirmă că a semnat un document prin care refuză să îi fie administrat tratament şi să fie alimentată artificial.
„Cât am mintea întreagă şi voinţa de a rezista, încă rezist. Starea mea de sănătate nu este foarte bună. În fiecare zi sunt examinată. Mai mult de atât nu se poate duce, conform rezultatelor acestor analize, care demonstrează că protestul meu este real. E incredibil, dar adevărat, 42 de zile, e incredibil. Am semnat pe proprie răspundere că refuz tratamentul până când nu mai pot. În momentul în care voi fi pe muchie de cuţit probabil că voi accepta tratamentul, când va fi epuizat tot organismul. Eu sper că nu se va ajunge acolo şi că toată această presiune, şi mediatică, să îi trezească la realitate(…) Deocamdată nu m-am gândit la altă formă de protest, nu poţi începe un război pe mai multe fronturi, a spus învăţătoarea.
În urmă cu două zile Cristiana Anghel a fost vizitată la spital de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, căruia susţine că i-a explicat de ce protestează, şi anume pentru că doreşte aplicarea legii de mărire a salariilor cadrelor didactice şi încetarea aplicării legii referitoare la scăderea salariilor bugetarilor cu 25 de procente.