ComenteazăElisabeta a emigrat în urmă cu 13 ani în Canada, unde a lucrat ca educatoare. Dorul de casă a adus-o înapoi după doar un an și astăzi este învățătoare la Școala Gimnazială din Eșelnița, județul Mehedinți.
Împreună cu colegii ei au adunat fonduri pentru un afterschool unde copiii rămași în urmă recuperează materia. Asta dinainte de pandemie. A făcut proiecte pentru integrarea copiilor de etnie romă și i-a atras pe părinții acestora în activitățile extrașcolare. Iar orele ei sunt extrem de originale. „Învață fără să își dea seama că învață”, a spus învățătoarea pentru Școala 9.
Școala după școală din vestiar
Pentru că simțea că poate face mai mult, în 2015 a obținut finanțare de la Fundația Vodafone România ca să construiască un centru „Școală după școală”. A reușit prin Asociația Comunității Eșelnița Cazanele Dunării, din care face parte din 2005 ca membru fondator, alături de alți 14 profesori și învățătoare. Cu banii obținuți, membrii asociației și alți voluntari din sat au înființat centrul „Școală după școală” într-un vestiar renovat al unui stadion de fotbal.
Copiii aveau asigurată o masă caldă la prânz, iar 17 învățători și profesori au ajutat 14 elevi de clasele I-IV să recupereze materia, la care se adaugă alți 14 elevi de gimnaziu, care nu se descurcau singuri cu temele. Le predau română, matematică și geografie și chiar și teatru.
„Erau copii în clasa a IV-a care nu știau să citească, nu cunoșteau literele. Am avut și un atelier de împletit păpuși cu o păpușăreasă din comunitatea cehă. Aveam un elev repetent de doi ani, dar era foarte talentat la teatru. Am făcut teatru cu elevii ca să le dezvolte creativitatea și să fie cu adevărat ei, fără să se identifice și să fie identificați cu notele de la clasă”, a explicat învățătoarea în Școala 9.
Rezultatele vorbesc de la sine: 11 elevi din ciclul primar au avansat foarte mult cu scrisul și cititul și toți cei 14 copii din clasele V-VIII au promovat clasa. Când au finanțare, se ocupă de diverse proiecte educaționale. Au făcut împreună cu elevi voluntari și o campanie de sterilizare a animalelor fără stăpân din sat, dar și din Orșova sau Drobeta-Turnu Severin.
Copilul aproape orb care desenează ca un înger
Mulți copii și-au descoperit pasiunile la „Școala după școală”. Unii desenau în cărbune de parcă ar fi studiat ani buni. „Pornea ceva din ei, era ceva nativ. Se simțeau liberi când desenau”, spune Elisabeta Păcuraru.
Își amintește de cazul unui copil care suferea de o boală degenerativă și avea afectată vederea în proporție de 80%. Era o afecțiune moștenită din familie, ce duce finalmente la orbire. Din acest motiv, se baza foarte mult pe memorie pentru ce se preda la clasă și aproape deloc pe vedere. Nu se remarcase cu nimic deosebit, era introvertit și cumva rebel pentru că se simțea marginalizat. Totul până când învățătoarea i-a dat la școala de vară un set de creioane în cărbune, iar rezultatele au fost de-a dreptul uimitoare.
„Desena extraordinar din imaginație. De pildă, a făcut pământul întors și clepsidre care dădeau timpul înapoi. Din păcate, în clasa a VIII-a a renunțat la școală”, povestește cu tristețe învățătoarea. Și asta pentru că nu i s-au asigurat condiții speciale ca să dea capacitatea, așa cum ar fi fost normal să se întâmple.
La română, a primit foi ca și ceilalți elevi, deși nu vedea aproape deloc subiectele, și a scris cu litere foarte mari cât a putut. La matematică nu a mai scris nimic pentru că nu a putut descifra subiectele. „Mi s-a părut că a simțit un mare eșec. A fost pus în fața unei evaluări pentru care nu a fost pregătit. În mediul rural nu sunt specialiști pentru astfel de cazuri”, remarcă Elisabeta Păcuraru.
Cum a rezolvat problema etniei la clasă
Jumătate dintre cei 20 de copii din clasa unde predă sunt de etnie romă. Părinții copiilor români și chiar unii dintre părinții copiilor romi i-au reproșat modul în care micuții erau așezați în bănci. „Mi-au spus: «știți, fata mea nu poate să stea în bancă cu acel copil pentru că poate are păduchi». Le-am spus atunci că nu se discută criteriile de așezare în bănci în funcție de ce vor copiii sau părinții. I-am așezat în așa fel încât să îmi pot ține orele așa cum trebuie, iar pe copii să-i ajute în procesul de învățare”, spune învățătoarea.
Învățătoarea și colegii săi care s-au oferit voluntari au mers pe străzile dintre casele romilor și le-au vorbit părinților și bunicilor despre programul de recuperare, ca să îi convingă să își lase copiii și nepoții la aceste activități extrașcolare și să nu-i țină acasă, așa cum obișnuiau să o facă.
„Am mers în comunitate ca să mă și ajute ca voluntari, nu doar să-și lase copiii la centrul de recuperare. I-am atras apoi și cu atelierele stradale pe care le-am organizat. A fost o nebunie. Până la urmă și părinții s-au prins în jocurile noastre”, își amintește învățătoarea. Anul următor, chiar elevii au fost mentori pentru colegii lor și au făcut lecții cu cei pe care nu avea cine să-i ajute din familie.
Despre metodele ei inovative de predare, citiți mai multe în Școala 9.