Principalele declarații făcute de învățătoarea Claudia Chiru:
- Logica mea îmi spune că școlile nu ar trebui închise. Sau nu ar trebui închise toate. Ar trebui un plan care să fie ajustat în regim de urgență ca să se plieze pe realitate
- Școala online nu este o variantă de lungă durată. Copiii mici au mari probleme în timpul desfășurării orelor online. Se simt nevăzuți, au mari probleme emoționale, se simt nebăgați în seamă. Cu greu stau prezenți în sesiunea de învățare, pentru că ei sunt singuri în camera lor și nu își pot menține atenția concetrată atât de mult
- Școala online este o provocare, nu doar pentru elevii mici, ci și pentru profesori, dar și pentru elevii mai mari
Copiii vin la școală pentru a fi văzuți, pentru a se arăta societății. La nivel emoțional, copiii se vor simți mai triști. Vor fi întârzieri în dezvoltarea vocabularului, în dezvoltarea comunicării, pentru că nu au cu cine să comunice foarte mult
Învățătoarea Claudia Chiru:
- Vor avea dificultăți în a lucra în echipă. Pentru acest lucru, ai nevoie de un schimb de energie, pentru a-ți recunoaște liderul, pentru a recunoaște copilul cel mai priceput în a conduce echipa
- Vor fi probleme la scris, pentru că eu nu pot corecta, nu pot scrie cu mâna lor. Vom rămâne puțin în urmă și cu materia, pentru că nu sunt manuale potrivite pentru online
- M-am filmat cu telefonul, am atașat filmulețul pe grupul părinților de WhatsApp și i-am rugat să îl pună la dispoziția copilului și să îl vadă de câte ori este necesar, ca să poată și el să traseze litera pe care eu am trasat-o acolo. A doua zi, mi-au arătat la cameră caietul cu ce au lucrat și am văzut atât cât am putut
- Doresc să le mulțumesc părinților. Avem părinți foarte educați și foarte implicați. Fără dânșii, nu am putea să facem școala acum. Deci, pe lângă jobul pe care îl au, mai au și jobul acesta pe care îl împart cu mine
- Copilul trebuie lăsat singur să încerce, pentru că altfel nu va învăța. Dacă greșește, nu este nicio problemă. Din greșeli învățăm.
- Nu ne place învățarea online, dar nu putem să nu o facem. Pentru că este mult mai rău pentru un copil să nu aibă nimic, nici școala în format fizic, nici școala în format online
Pe 14 septembrie, 595 de școli și licee din București au început noul an școlar în scenariul galben și doar 24 erau în scenariul roșu. După doar o lună, toți elevii ar putea fi obligați să facă ore doar online.
Discutăm cu Claudia Chiru despre cum este anul școlar pentru copiii de clasa pregătitoare, cum a schimbat pandemia modul de predare, ce limite și riscuri sunt pentru educația unui copil care abia acum învață să scrie și să citească, cum trebuie să fie o oră cu elevi de șase ani, cum poate să construiască un învățător o relație cu elevi pe care îi vede doar prin ecranul laptopului.
Claudia Chiru este profesor pentru învățământul primar la Școala nr. 195 din București. A studiat la Oxford, dar a revenit în țară și, în 2013, a fondat Școala Alternativă de Gândire Aplicată – SAGA Kid, un ONG care oferă programe educaționale alternative pentru copiii cu vârste între 6 și 12. Pentru că modul de predare al învățătoarei dă rezultate, este susținut și de Inspectoratul Şcolar, care are și o platformă numită Resurse Educaționale Deschise, unde dascăli cum este Claudia Chiru sunt încurajați să filmeze și să posteze metodele altfel de predare.
Emisiunea poate fi urmărită de la ora 11.00, pe site-ul Libertatea și pe pagina de Facebook.