Conducerea școlii la care predă Alina Mădălina Idriceanu (26 de ani) i-a aplicat învățătoarei cea mai mică pedeapsă prevăzută de Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar, și anume o observație scrisă. În fapt, directorul unității de învățământ a aplicat sancțiunea stabilită de comisia de anchetă care a făcut cercetări în acest caz și aprobată ulterior de Consiliul de Administrație al școlii, scrie EstNews.ro.
”Această sancțiune reprezintă o atenționare, care contează doar la calificativul ce-i va fi stabilit învățătoarei, fără să o afecteze în vreun fel la salariu, de exemplu. Oricum, tânăra nu mai merge la școală în prezent, fiind în concediul de odihnă ce i se cuvine legal în raport cu perioada lucrată”, a declarat inspectorul pe management școlar din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui, Constantin Turcu, pentru sursa citată.
Acuzată și de trafic de minori!
Cu trei zile înainte de Paști, Alina Mădălina Idriceanu a fost prinsă de către polițiștii de frontieră vasluieni cu țigări de contrabandă în mașina personală. Reținută inițial pentru 24 de ore, învățătoarea a fost arestată, pe 29 aprilie, de către Judecătoria Huși, pentru contrabandă cu țigări. Însă, în urma contestației la Tribunalul Vaslui, tânăra învățătoare a fost eliberată pe 3 mai, fiind pusă sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. În aceste condiții, Alina Mădălina Idriceanu a putut reveni la catedră, odată cu reluarea cursurilor după vacanța de Paști. La începutul acestei luni, învățătoarea a fost trimisă în judecată pentru contrabandă de țigări.
Alina Mădălina Idriceanu mai este acuzată și de trafic de minori după ce, în aprilie 2014, a recrutat din România o adolescentă de 17 ani pe care apoi, împreună cu un italian, ar fi exploatat-o sexual într-un club de noapte din Italia. Cei doi au fost prinși de carabinieri după ce adolescenta a încercat să se sinucidă într-o gară din peninsulă.
Citește și: O învățătoare din Vaslui, «săltată» de mascați pentru contrabandă de țigări
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro