Comisia de anchetă înființată la Școala Gimnazială „Mihai Codreanu” din Iași a prezentat Consiliului de Administrație, miercuri, un raport referitor la cazul învățătorului Constantin Șerban.

Acesta a fost înregistrat în timp ce înjură și amenință mai mulți copii de clasa a II-a, însă bărbatul a spus că nu este vocea sa pe acele înregistrări.

Ședință de 6 ore

După o ședință care a durat mai bine de 6 ore, Consiliul de Administrație a luat decizia de a-l păstra la catedră, dar de a îi reduce salariul cu 15% până la finalul anului școlar.

Sursele Libertatea spun că decizia e dublată de intenția școlii de a nu îi mai prelungi contractul de muncă din toamnă, în condițiile în care, având 69 de ani, acesta avea nevoie de avizul conducerii unității de învățământ anual pentru continuarea activității. 

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, avertizase, marți, că în cazul în care conducerea școlii nu va lua măsuri, va fi analizată și activitatea conducerii instituției de învățămînt.

„Dacă conducerea şcolii nu ia măsurile corecte în această situaţie, cred că lucrurile sunt uşor de înţeles ce se poate întâmpla. Dacă nu dă dovadă de responsabilitate conducerea şcolii, atunci o să vedem ce trebuie făcut cu conducerea şcolii”, a spus Sorin Cîmpeanu la Digi24.

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași a trimis un audit managerial la școala unde predă învățătorul Șerban Constantin.

Decizia ISJ Iași vine după ce școala trebuia să prezinte luni un raport al cercetării disciplinare către ISJ, dar nu a făcut-o, amânând decizia pentru miercuri, 17 martie. Auditul ISJ Iași se va încheia vineri, când există posibilitatea să fie luate unele măsuri împotriva conducerii școlii.

Demiterea învățătorului, respinsă prin vot

ISJ Iași susține că s-a propus demiterea învățătorului, dar că nu a trecut la vot

„Am primit o notă de informare din partea școlii. Prin aceasta se prezintă modul în care s-a desfășurat ieri ședința Consiliului de Administrație în care s-a citit raportul Comisiei de cercetare disciplinară. Inițial a fost o propune de sancțiune cu avertisment, dar în urma discuțiilor din cadrul CA s-a propus prima dată și demiterea domnului învățător, dar nu a fost susținută prin vot, și s-a ajuns la diminuarea salariului cu 15% până la încheierea contractului de muncă – finalul anului școlar”, declarat Antonina Bliorț, purtător de cuvânt al Insectoratului Școlar Județean din Iași.

Din această decizie se precizează că această decizie este până la finalul anului școlar, deci nu se precizează informații referitoare la anii școlari care vor veni

Antonina Bliorț, ISJ Iași:

Înregistrat cu reportofonul în rucsac

Cazul a ajuns în atenția publică pe 1 martie, când, pe înregistrările publicate de publicația 7iași se aude vocea unui bărbat care țipă la copii, dar și cum aceștia plâng pe fundal.

La un moment dat, se aude o lovitură care seamănă cu o palmă dată unui elev. „Te ia mama dracului”, „Diseară mă iau de maică-ta și-i spun!” Sunt doar câteva dintre citatele atribuite dascălului, care a negat veridicitatea înregistrărilor.

Publicația locală a scris că a obținut înregistrarea de la mama unei eleve care a mai avut probleme cu învățătorul și a decis să îi pună fiicei sale un reportofon în rucsac.

Fata, elevă în clasa a II-a, ar fi fost pălmuită și umilită în fața colegilor, învățătorul numind-o „butoi”. Ancheta ISJ Iași în acel moment s-a soluționat cu o „observație scrisă”, însă mama spune, în articolul din presa locală, că a ajuns să meargă cu fiica sa la psiholog.

Urmărește-ne pe Google News