UPDATE: 18.56: Profesorul din Câmpulung, acuzat c-ar fi racolat eleve pentru a face sex cu ele și că le-ar fi plasat altor bărbați, este cercetat sub control judiciar. Asta au hotărât magistrații Tribunalului Argeș, care au luat aceeași decizie și în cazul celorlalte trei persoane vizate în dosar. Printre acestea se număără și o adolescentă de 17 ani, relatează Mediafax.ro

Profesorul Ion Popescu a scăpat de arest
sursă foto: curier.ro

Dascălul predă la o școală din Poienarii de Muscel. În vârstă de 51 de ani, Ion Popescu este suspectat că ar fi racolat, începând din 2016, aproape 20 de tinere pe care le-a explotat sexual. Din grupare făceau parte o adolescentă, în vârstă de 17 ani, elevă la Liceul Sportiv din Cîmpulung, care era obligată să se prostitueze și mai apoi ar fi procurat clienți pentru celelalte minore.

Fata, împreună cu un bărbat, în vârstă de 50 de ani, și un altul de 70 de ani au fost plasați sub control judiciar.

Potrivit anchetatorilor, fetele, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, întrețineau relații sexuale cu profesorul în locuința acestuia, contra cost. Mai mult, spun anchetatorii, bărbatul le dădea bani fetelor și le trimitea și altor prieteni pentru a le satisface poftele sexuale.

Învățătorul proxenet, acuzat de trafic de minori

Dascălul, care preda la o școală din Poenari de Muscel, a fost inițial acuzat de trafic de minori însă după audieri lucrurile s-au mai schimbat. Anchetatorii au ajuns la concluzia, ne-au dezvăluit surse judiciare, că acesta s-ar face vinovat de o faptă ceva mai ușoară și anume folosirea pornografiei infantile, infracțiune care l-ar putea scoate de la catedră pentru vreo cinci  ani. ”Având în vedere că pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune  nu depășește cinci ani, este foarte probabil ca învățătorul să nu mai ajungă în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. S-ar putea ca în cazul lui să aplice măsura controlului judiciar”, ne-au dezvăluit surse apropiate anchetei.

O puștoaică de 17 ani a ajuns în arest, la fel ca învățătorul proxenet care a fost reținut pentru 24 de ore

Tot din postura de proxeneți sunt cercetate alte trei persoane – o tânără de 17 de ani de la un liceu sportiv din Câmpulung și doi bărbați, unul de 50 de ani, și atul de 70 de ani. Puștoaica și bărbatul de 50 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore, iar individul de 70 de ani a fost pus sub control judiciar, fiind eliberat încă de aseară, după audieri. Cercetările continuă cu audierea tuturor celor 20 de tinere- toate eleve de liceu cu vârste cuprinse între 16 ani și 18 ani, racolate de învățător și de ”colaboratorii săi pentru a fi scoase la ”produs”.

În urma unei anchete care s-a întins pe durata mai multor luni, procurorii DIICOT și polițiștii argeșeni de la Crimă Organizată l-au demascat pe învățătorul proxenet și pe acoliții săi care racolau fete de liceu și le obligau să se prostitueze.

Urmărește-ne pe Google News