Calvarul turistilor speriati de mistretii care au navalit pe litoral continua. Dupa ce mistretul care a lovit un copil a fost capturat in noaptea de marti spre miercuri, alte doua animale si-au facut aparitia „la mare”. Mai multe persoane au semnalat ieri prezenta a doi porci mistreti, ce inotau epuizati spre mal.
Politistii constanteni au capturat si impuscat, in noaptea de marti spre miercuri, un mistret a carui prezenta a fost semnalata intr-un cartier din Constanta. Animalul salbatic lovise un copil si reusise sa strabata jumatatea de nord a municipiului, transmite Mediafax. In timpul fugii sale prin oras, in cursul noptii, mistretul – o femela – a fost lovit de o masina condusa de Cosmin Mocanu, care a povestit ca animalul s-a rostogolit de doua ori pe asfalt, s-a ridicat si a fugit spre un cartier al municipiului. Imediat ce l-au vazut, oamenii s-au adunat in strada, iar in invalmaseala creata mistretul a lovit cu coltii un copil pe care l-a izbit de peretele casei, spargandu-i dintii si umflandu-i buza superioara.
Porniti pe urmele mistretului, politistii l-au localizat pe strada General Negru nr. 50, au coborat din masina avariata de animalul salbatic si l-au doborat cu patru focuri de arma. Mistretul impuscat a fost predat AJVPS Constanta.
Cu o zi in urma, un alt mistret fusese gasit si impuscat de angajati ai Asociatiei Judetene de Vanatoare si Pescuit Sportiv (AJVPS) in incinta Centrului Meteo din Constanta.
Angajatii AJVPS continua cautarile pe toata plaja de la Constanta, pana la capatul statiunii Mamaia, pentru a gasi si alti mistreti, inainte ca acestia sa provoace accidente.
Mai multi porci mistreti care au fost vazuti, in ultimele 48 de ore, in Constanta si Mamaia, au provocat panica printre turisti si localnici, unul dintre acestia reusind sa patrunda intr-un hotel din statiune dupa ce a spart geamul unui birou. Luni seara, angajatii unui hotel din nordul statiunii Mamaia au anuntat Politia ca un porc mistret a spart un geam si a intrat in biroul contabilei, care l-a inchis inauntru. Ranit, animalul a spart alt geam si a disparut printre hoteluri, lasand in urma o dara de sange.
Spre disperarea atat a localnicilor cat si a turistilor veniti in concediu, porcii mistreti continua sa dea iama prin Constanta si imprejurimi. Alte doua exemplare au fost vazute ieri inotand in apa marii, la Constanta. Mediafax informeaza ca, potrivit declaratiilor martorilor, unul a fost vazut in dreptul Cazinoului din Constanta, iar cel de-al doilea in zona Pescariei din cartierul Faleza Nord.
Potrivit sefului AJVPS Constanta, vanatorii aveau informatii, inca din iarna trecuta, despre existenta unei turme de mistreti in zona de nord a statiunii Mamaia, insa nu se cunoaste cu exactitate numarul mistretilor. Vanatorii presupun ca animalele salbatice au fost constranse sa se indrepte spre Constanta ca urmare a defrisarii unor arbusti, actiune efectuata de Primaria Navodari pentru extinderea unui cartier de vile. Vanatorii afirma ca porcii mistreti nu actioneaza violent decat in momentul in care sunt haituiti sau raniti, dar ca si atunci se feresc de oameni.