Printre obiectele pe care noii propietari ai castelului le-au adus în muzeu, după ce Ministerul Culturii a retras colecţiile de patrimoniu aparţinând statului român, se regăsesc coroana, sceptrul şi un pumnal din argint care au aparţinut Regelui Ferdinand, o fotografie portret a Principesei Ileana cu semnătura ei, un acoperământ al patului Reginei Maria, dar şi piese de mobilier foarte valoroase.

A crescut numărul vizitatorilor

Turiştii s-au îngrămădit să admire exponatele, imediat după redeschiderea acestuia, pe 1 iunie. “În ultimele trei săptămâni, de când familia Habsburg a reintrat în posesia Castelului Bran, monumentul istoric a avut 45.708 de vizitatori”, a declarat Alexandru Hrişcu, reprezentant al Societăţii de Administrare a domeniului Bran. În anii trecuţi însă, media era de 39.000 de oameni lunar. Biletul de intrare costă 12 lei pentru adulţi şi 6 lei pentru copii şi pentru pensionari.

Proprietarii câştigă 50.000 de lei pe săptămână

Cu fiecare săptămână ce trece, cei trei nepoţi ai reginei Maria, Dominic de Habsburg şi surorile sale, Maria-Magdalena Holzhausen şi Elisabeth Sandhofer, devin mai bogaţi cu peste 50.000 de lei. Şi asta datorită numărului mare de turişti care au plătit biletele de intrare în Castelul Bran.

 
 

Urmărește-ne pe Google News