Retas. Asa se prezinta. Simplu. In spatele celor cinci litere care ii formeaza numele se ascund 68 de ani de istorie a iluzionismului. 68 din cei 73 de ani ai maestrului. O viata de om in care magicianul roman a reusit sa intre in topul mondial al primilor cinci profesionisti in domeniu. In timpul razboiului era supranumit „copilul-minune” si sustinea spectacole in fata Regelui si a Maresalului Antonescu. A ajuns apoi, datorita meritelor sale, chiar presedintele Uniunii Mondiale a Magicienilor Profesionisti. In ultimii 30 de ani a brevetat cinci inventii in iluzionism.
Pe maestrul Retas l-am gasit greu, dupa indelungi cautari, intr-un apartament de la etajul al treilea al unui vechi imobil din apropierea Pietei Amzei, din Capitala. O locuinta tipica pentru un pensionar de 73 de ani in acest colt de lume. Cand i-am batut la usa, a fost surprins. Nu se astepta la vizita unor jurnalisti. La fel de modest ca si camaruta in care traieste, magicianul ne-a invitat sa ii trecem pragul. Odaia este, practic, transformata in depozit. Costume de scena, saci sau cutii cu diverse obiecte de recuzita, fiecare cu povestea sa, carti de specialitate aglomereaza locul. Lucruri care, cu siguranta, ar putea constitui oricand, „materia prima” pentru un muzeu al magiei. Pe masa din lemn acoperita cu lucrari in franceza si engleza troneaza o batrana masina de scris.
Peste tot in jur, oriunde ti-ai intoarce privirea, regasesti numele maestrului magician. Peretii sunt acoperiti de diplome dobandite la prestigioase concursuri. Pana si pe covor este scris „Retas”. Prenumele si-l tine secret. „In lumea noastra nu se foloseste prenumele. Si mama ma striga Retas.”
Inainte sa-si inceapa povestea ne arata un arc sudat la capete pe care sta agatat un inel. Duce mainile la spate si apoi ne arata arcul in stanga si inelul in dreapta, despartite. Duce iar mainile la spate, iar apare inelul agatat de arc. Ne da cele doua obiecte indemnandu-ne sa ne punem mintea la contributie si sa facem ce a facut el.
Retas s-a nascut intr-o familie de iluzionisti profesionisti. Ramas orfan de tata inca de la 2 ani, a fost crescut de mama si unchii sai. La varsta de 5 ani, unul dintre ei, care tinea singur un spectacol complet, a vrut sa-l duca la o reprezentatie de magie in Viena. Pentru acesta era nevoie insa ca micutul Retas sa aiba propriul sau numar in spectacol. Asa ca i s-a inventat unul, la care participau unchiul si nepotul.
In prima faza a numarului publicul primea capul micului Retas, fabricat din ghips. Dupa ce era pipait de spectatori, capul butaforic era recuperat si bagat intr-o cutie magica, pusa pe o masa normala din mijlocul scenei. Unchiul Retas facea in aer cateva rotocoale cu bagheta magica, dupa care dadea la o parte peretele dinspre public al cutiei. Din interior, capul nepotului Retas incepea sa vorbeasca si sa raspunda la intrebarile spectatorilor. Maestrul inchidea apoi cutia, rotea din nou bagheta, scotea capul si il arunca in public. Emotia celor prezenti crestea la maximum deoarece masa era goala dedesubt, totul era la vedere, asa ca modul in care „invia” capul din ghips ramanea un mister.
Tot prin intermediul unchilor sai, Retas a cunoscut elita iluzionismului mondial la acea vreme. Familia Retas inventa aparate folosite in arta magica si vindea licentele in strainatate, in Berlin, Londra sau Paris, celor mai cunoscuti maestri la acea vreme. Cel mai bun cumparator era Janos Partl, care avea pe atunci cea mai mare fabrica de obiecte de iluzionism din lume.
Printre altii, l-a cunoscut in 1937 si pe George Mellie, parintele cinematografiei, care in tinerete fusese iluzionist. In 1937, batranul Mellie, realizator a peste 500 de filme, dintre care unele se studiaza si astazi la institutele de cinematografie, ajunsese sa vanda trucuri de iluzionism prin Paris, ca sa poata supravietui.
Micul Retas a facut repede cariera in „lumea magiei”. La 12 ani era cunoscut in Romania drept „copilul minune”. Sub aceasta titulatura pe afis a sustinut, in 1941, cateva spectacole de iluzionism in fata Regelui si a Maresalului Antonescu, pentru strangerea de fonduri destinate campaniei militare din Rusia. „Atunci eram cel mai tanar iluzionist din lume”, isi aminteste cu nostalgie maestrul.
Pana in 1947 a colindat lumea din spectacol in spectacol. In acest an devine si absolvent al „Institutului de hipnoza si cultura psihica pentru Orient” de la Cairo. Adica hipnotizator cu „patalama” in regula. Apoi, timp de 11 ani a trebuit sa ia „o pauza” cu iesirile in strainatate, din cauza „razboiului rece”. In tot acest timp si-a perfectionat arta si a publicat diferite articole de specialitate in „Journal de la Prestidigitation”, organ oficial al Asociatiei Franceze de Prestidigitatie, al carei membru de onoare devine in 1948.
„In 1958 mi s-a dat voie sa particip la un spectacol in Bulgaria. Am avut succes. A urmat Polonia si, la scurt timp, o deplasare in Statele Unite. Cu aceasta ocazie am devenit presedintele Uniunii Mondiale a Magicienilor Profesionisti. Apoi am participat la nenumarate concursuri de iluzionism in calitate de membru al comisiilor de evaluare”, spune Retas.
Isi reia povestea vietii si ne arata o diploma conform careia, in 1966, a devinit „ofiter” in magie, titlu acordat de statul francez.
In 1971 inventeaza prima cutie magica „Retas” pentru copii. „Statul roman a fabricat 800.000 de asemenea cutii, dar eu nu am vazut nici un ban, niciodata”, spune inventatorul. In 1973 da o lectie de prestidigitatie chinezilor, la un concurs organizat chiar la Beijing, unde ia premiul intai la „cercuri chinezesti”, numar la care a devansat mult gazdele. Intre timp, participa la nenumarate spectacole, face caii sa dispara de pe scena sub privirile spectatorilor, taie femei in cutii magice, face numere de hipnoza si catalepsie etc. De la prestidigitatie si mica magie pana la mentalism, le-a incercat pe toate.
Incercam sa-l tragem de limba despre hipnoza, cerandu-i parerea despre un caz real in care unul dintre spectatorii invitati pe scena a avut surpriza sa constate ca a inceput sa curga apa din el la comanda magicianului. Hainele i-au ramas insa uscate. Ulterior a avut doua saptamani de nopti cu cosmaruri. Visa ca este inchis intr-un dulap si nu poate iesi. Retas asculta, in final incepe sa rada, dar nu face nici un comentariu.
Cariera sa atinge apogeul in 1984, cand primeste Meritul Artistic al Frantei si devine „comandor” in magie, „Grand Maxim”, titlu suprem in aceasta meserie.
In timp ce ne enervam cu inelul care nu vrea cu nici un chip sa iasa de pe arc, „comandorul” ne arata cele cinci brevete in magie pe care i le-a acordat OSIM. Este adevarat, Romania are 5 inventii in iluzionism. Dupa 1990, Retas, inventatorul de iluzii, a incercat sa transforme aceste idei in afaceri, dar nu i-a iesit nimic, desi una dintre ele se refera la „metoda de determinare a unor numere virtual castigatoare” la jocurile de noroc. „Prin 1994 am colaborat cu un investitor la fabricarea catorva sute de cutii „Retas” din ultimul tip. Trebuie sa spun ca in total am conceput 3 tipuri. Mie imi reveneau 100 de cutii, ca inventator, fara sa investesc bani. Le-am depozitat intr-o magazie. Intr-o noapte au intrat insa hotii si le-au distrus. Nu au furat nici una, insa le-au calcat in picioare”, spune maestrul cu amaraciune.
In timp ce ne chinuim mai departe cu inelul de pe arc, Retas ne arata cele 9 carti de specialitate pe care le-a scris. Intentioneaza sa deschida o scoala de iluzionism pentru copii, unica in lume si un muzeu al iluzionismului romanesc. A inaintat in acest sens mai multe cereri catre Ministerul Culturii si Ministerul de Interne. Nu are nevoie decat de o sala, cateva scaune, o tabla si un grup de copii ai caror parinti sa inteleaga ca iluzionismul dezvolta, printre altele, capacitatea de concentrare, imaginatia, disciplina si elocinta.
„Inchipuiti-va o scena pe care copii de 7-8 ani fac ceea ce face David Copperfield la televizor. Apoi un turneu international cu acesti copii. Si totul este foarte, foarte simplu. Nu este nevoie decat de rabdare din partea mea, iar eu am rabdare cu copiii, poate si pentru ca nu am avut parte de ei”, spune Retas in timp ce ne conduce spre iesire, pe langa peretii plini cu diplome de magician. In usa ne arata cum se desfac si cum se reunesc inelul si arcul. Intr-adevar, este foarte simplu.