Unii dintre ei au cumpărat becuri cu led şi baterie, alţii au luat lanterne pe care le-au atârnat în tavan, iar cei mai pricepuţi şi-au cumpărat baterii auto, convertoare şi astfel au putut să-şi continue activitatea, deşi Metrorex le-a debranşat magazinele de la electricitate.
„Nu se vede nimic. Eu am asta, un întrerupător, uitaţi, când vine un client fac aşa, să vadă ce vreau să vând şi cu asta zic alegeţi ce vreţi, scoateţi banii şi vindem”, explică Ali Seyed Iancu, în timp ce ţine în mâna dreaptă o lampă cu baterii.
Şi ca să poată vinde legal, a cumpărat o baterie de maşină, a legat-o la un convertor şi apoi a conectat la acesta casa de marcat şi POS-ul.
„Am cumpărat online o baterie de maşină și am pus casa de marcat pe baterie. Am pus un convertor, din curentul de 12 volţi de la bateria de maşină, scoate 220. Şi aia folosesc, bag casa de marcat şi, dacă vrea cineva să plătească cu cardul, bag POS”, a explicat Ali.
Mai mult de jumătate din marfă a scos-o la uşa magazinului, aflat în pasajul stației de metrou de la Gara de Nord, pentru că acolo e lumină, iar clienţii pot vedea mai bine ce cumpără.
Prinși la mijloc într-un război financiar
Vecinul său, Mayg El Aga, care are un magazin asemănător în acelaşi pasaj, nu a vrut să-şi improvizeze un sistem prin care să poată menţine în funcţiune casa de marcat. Rezultatul:
„Nimic nu putem să vindem. Lumina e legată cu casa de marcat şi noi nu putem să riscăm. Noi nu suntem vinovaţi la problema asta. Ce problemă e să se rezolve între ei, nu cu magazinul unde sunt oameni amărâţi. Cine a făcut manevra asta e blocat mental”, spune supărat El Aga, care foloseşte două lanterne pentru a se vedea, cât de cât, ceva în magazinul său.
Deşi ambii patroni, la fel ca proprietarii tuturor magazinelor care funcţionază la metrou, sunt la zi şi cu facturile, şi cu plata chiriei, dar s-au trezit prinşi într-un război financiar complex, între compania Metrorex şi sindicatul angajaţilor de la Metrorex. Compania a decis ca, de anul acesta, să nu mai permită sindicatului să închirieze spaţiile comerciale de la metrou.
„Există o revendicare clară. Să se găsească o soluţie legală pentru a continua acest contract de asociere în participaţiune. Aceasta este miza reală. Contractul a fost încheiat în 2003, ilegal!”, a declarat Dumitru Şodolescu, directorul Metrorex.
Astfel, înţelegerea care permitea sindicatului să închirieze aceste spaţii aflate în proprietatea Metrorex a fost anulată. Dar sindicatul deja reînnoise contractele de închiriere.
Pentru a-i forţa pe comercianţi să evacueze spaţiile, Metrorex i-a debranşat de la toate utilităţile. Mulți patroni de patiserii, magazine alimentare şi buticuri din pasajele şi staţiile de metrou din Bucureşti s-au văzut nevoiţi să pună lacăt afacerii lor.
Ieri însă, cu toţii s-au strâns în staţia de metrou Piaţa Unirii 1 şi au cerut oficialilor Metrorex rebranşarea la utilităţi, în baza unei decizii a Judecătoriei Sector 1. Instanţa a hotărât ca toate spaţiile comerciale să fie reconectate la utilităţi.
Citește și:
VIDEO/ Mica Românie de la Cercul Polar: Iubirea româno-norvegiană topește zăpezile Nordului. La nunta Alinei cu Pål, invitații au venit cu mâncare de acasă!
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!