ComenteazăO investigație realizată în parteneriat cu Le Courrier dEurope Centrale, Josy Joseph, Anand Mangnale, Sumedha Mittal de la The Confluence media (India), Sen Nguyen și Giang Pham (Vietnam).
„Acasă, oamenii cred că Europa e raiul pe pământ. Ni se spune că aici avem acces la sisteme medicale de top, la cele mai bune școli și la multe alte servicii. Credeam că România este ca Europa. Nu e așa”, trage linie un muncitor nepalez din București.
Nu-i singurul dezamăgit de mirajul visului european din România. Gurwinder, inginerul indian a cărui poveste am urmărit-o în primele două părți ale acestei serii (aici și aici), visează acum la ziua în care România va intra în spațiul Schengen, iar granițele se vor deschide larg pentru toți asiaticii ce vor să muncească legal într-o țară din vestul Europei.
„Eu vreau să ajung legal acolo, nu ca alții. Nu am nevoie de probleme”, declară mândru Gurwinder, care, în ciuda șirului lung de abuzuri trăite pe piața muncii, nu vrea să-și riște viza de Europa. La Timișoara, câțiva colegi de cazare au fugit deja, ascunși într-un TIR care a trecut granița cu Ungaria și de acolo mai departe în Schengen.
„Ținem legătura între noi. Știm când se întâmplă astfel de lucruri”, zice Gurwinder.
Drumul de la „visul european” la „visul Schengen”
În biroul ei de la agenția International Work Finder, Melania Pop povestește despre telefoanele constante primite de la companii nemțești, poloneze ori franceze, interesate cum pot recruta legal muncitori asiatici deja sosiți în România.
„Majoritatea se răzgândesc după ce aud cât de complicată este procedura”, spune Melania Pop. Practic, o viză românească nu le permite muncitorilor asiatici nici măcar să viziteze ca turiști o țară din spațiul Schengen. Dar mulți asiatici aleg oricum țara noastră, căci România a acceptat în ultimii ani aproape toate solicitările de avize de muncă pentru lucrători aduși din Asia.
„E mai ușor pentru muncitori să vină aici. De exemplu, polonezii acceptă doar vreo treime din aplicațiile venite de la muncitori asiatici”, explică Melania Pop.
Întrebată cum ar arăta situația dacă România ar intra în Schengen, Pop răspunde convinsă: „Totul o să se schimbe. Mulți dintre muncitorii de la noi vor să meargă în Occident. Dar, probabil, o să fie mai dificil să primească viză, legislația s-ar schimba”.
În ultimii cinci ani, și ea a asistat la cazuri în care muncitori străini veniți prin agenția ei au ales să fugă. Au aflat fie de la angajatori, fie de la vameși, dar crede că, oricum, cei mai mulți dintre fugari nu sunt prinși vreodată, pur și simplu dispar din România.
E România noua poartă de intrare în Occident?
Înainte de 89, Timișoara era cunoscută drept un „sediu” al traficanților care-i ajutau pe români să scape de tirania regimului comunist fugind peste graniță, prin Serbia, spre Occident. În ultimii ani, reputația orașului trăiește o a doua viață, reînviată de migranții care tranzitează acest colț de țară în drumul mai lung și periculos din Serbia spre Ungaria. Iar de ruta trasată de aceștia se folosesc și muncitorii străini nemulțumiți de situația pe care o au în România.
„Pentru mine, dacă un muncitor fuge, o face din cauza condițiilor de la job. Fugarii sunt, de obicei, aceia care s-au angajat prin intermediul unor agenții de recrutare ieftine și incompetente”, explică Melania Pop.
În schimb, Ștefan Leonescu, consilier juridic la o altă organizație, Jesuit Refugee Service, crede că cei mai tentați să-și pună viața în mâinile traficanților sunt pălmașii străini care fie și-au pierdut locul de muncă, fie au actele expirate și nu văd nicio posibilitate de a și le reînnoi în România.
„Sunt împinși spre fugă, pentru că unii simt că au doar două opțiuni: stau în țară și riscă să fie deportați ori trec granița ilegal. Pentru traficanții de persoane, situația asta este ideală”, spune acesta.
Anul trecut, reporterii Libertatea au documentat cazul unui muncitor bengalez care a fugit în Italia. Acesta era convins că va fi deportat din țară, pentru că fostul angajator nu-l ajutase să-și obțină permisul de ședere în România.
Oricum, adevărata dimensiune a migrației muncitorilor străini e imposibil de cunoscut. Vameșii îi arestează doar pe cei prinși în timpul tentativei de trecere frauduloasă a graniței. Și mulți dintre ei nu au la ei documente, așa că e greu de determinat dacă au intrat ori nu în baza unei vize de muncă în România.
Totuși, au existat cazuri în care fugarii prinși trecând granița aveau vize de muncă în pașapoarte. S-a întâmplat în octombrie 2019, când patru vietnamezi veniți să muncească legal au fost arestați la granița cu Ungaria. Iar în noiembrie 2021, trei nepalezi au încercat să treacă granița, de data aceasta cu Serbia, ca să ajungă în Italia.
Pentru muncitorii asiatici, România ar putea să devină o poartă de intrare în Occident. Melania Pop observă asta din comentariile lăsate pe Facebook de asiaticii care spun că-și doresc să muncească aici doar pentru a pleca mai departe în Germania sau Italia.
„Unii dintre ei știu deja cum o să treacă granița de dinainte să ajungă aici. Îmi imaginez că acest traseu e organizat de traficanți din țările lor, care pretind că sunt agenți legitimi. În Italia, un srilankez m-a întrebat dacă aș putea să-l aduc pe fratele său în România. Nu știu dacă știa că ar fi ilegal să fac asta, știind de la bun început că va pleca mai departe spre Occident”, mărturisește Pop.
Traficant: „Vreau ca sud-asiaticii să fie bogați”
Sonu* e printre traficanții care-i ajută pe muncitorii veniți legal în România să plece spre vestul Europei. Bărbatul e din Bangladesh, dar are de câțiva ani pașaport italian și o flotă de cinci camioane care pot transporta migranți din Serbia, România și Ungaria spre două destinații importante: Italia și Franța.
O călătorie doar dus costă 3.500 de euro. E un preț piperat, dar Sonu spune că trebuie să-i plătească regește pe șoferii care riscă ani grei de închisoare dacă sunt prinși în orice moment cu remorca încărcată de migranți ilegal din Asia.
O parte din bani merg și spre vameșii care permit această practică atât timp cât au de câștigat, mărturisește Sonu. De altfel, la sfârșitul lui 2021, procurorii l-au arestat pentru luare de mită chiar pe șeful biroului de prevenire a migrației ilegale din cadrul Poliției de Frontieră Timiș.
„Vreau ca sud-asiaticii să fie bogați. Vreau să primească mai mulți bani și să trimită mai mulți bani acasă”, spune bengalezul, care, deși recunoaște că meseria aleasă e una periculoasă, se vede pe sine drept un salvator al celor blocați în România sau Serbia.
Ca să dovedească, trimite mai multe videoclipuri în care zeci de oameni înghesuiți în remorca unui camion îi mulțumesc simultan în hindi, nepaleză sau punjabi.
„Am ajuns în Franța! Mulțumim, Sonu!”, strigă un tânăr nepalez într-un video trimis de Sonu. Traficantul ne dă și numărul fugarului. Îl spunem Padam, pentru că altul este numele lui real. A fugit împreună cu alți compatrioți din România, iar după 20 de ore petrecute în remorca unui TIR, a ajuns în Franța, care nu-i capăt de drum. „Merg în Portugalia”, spune Padam, care a plătit 5.000 de euro pentru drum, dar simte că lucrurile vor fi mai bune în țara de pe coasta Atlanticului, unde există o comunitate numeroasă de muncitori din Nepal.
„O să muncesc la o fermă. O să primesc 700 de euro pe lună. O să am cazare. O să primesc viza ușor. Și, mai presus de toate, în 2 ani o să pot să-mi aduc familia aici”, explică fugarul nepalez. I-a plăcut România, dar simțea că nu avea nicio șansă să-și aducă aici familia. Și, în plus, „munceam 10 ore/zi, 6 din 7 zile, pentru 500 de euro”.
Iluzia unui viitor mai bun începe cu riscul exploatării
Fuga nu-i lipsită de pericole. În octombrie 2019, 39 de migranți vietnamezi au murit sufocați în remorca unui camion frigorific din Marea Britanie. Ulterior, jurnaliștii britanici au descoperit că doi dintre ei veniseră inițial cu vize de muncă în România.
Și, chiar și atunci când ajung în siguranță la capăt de drum, o viață nouă fără documente îi vulnerabilizează în fața abuzurilor pe muncitorii străini precum Padam.
Vietnamezii sunt considerați printre primele victime ale sclaviei moderne, exploatați în special în fermele de canabis și saloanele de manichiură din Marea Britanie.
„În România nu îi spunem încă sclavie, dar se poate transforma în asta. Muncitorii sunt datori agențiilor de recrutare din țările lor, angajatorii îi exploatează, nu au de la cine primi ajutor. E clar că sunt vulnerabili”, spune Ștefan Leonescu.
Pentru Daniel Mischie, patronul lanțului de restaurante City Grill, considerat „angajator exemplar” de mai multe agenții de recrutare, companiile și autoritățile ar trebui să se ocupe de integrarea muncitorului.
„Vor veni oameni care vor să rămână aici, să-și aducă copiii, să întemeieze o familie. Trebuie să ne asigurăm că au condiții bune”, spune Mischie. Lanțul său de restaurante angajează în jur de 150 de nepalezi și srilankezi în București.
Dar Mischie nu crede că „importarea” forței de muncă din Asia e o soluție pe termen lung pentru criza forței de muncă din România.
„E un bandaj pus peste criza prin care trece societatea. Trebuie să îi încurajăm pe români să muncească aici. Nu facem asta doar oferind salarii mai bune. Trebuie să punem înapoi pe picioare școlile profesionale și să îmbunătățim educația și sistemul sanitar”, spune Daniel Mischie.
Dar, cel puțin acum, pare că nu o să dăm jos prea curând „bandajul asiatic”.
*Prenumele au fost schimbate pentru a proteja identitatea personajelor.
Această investigație a fost realizată cu ajutorul grantului Modern Slavery Unveiled Grant de la journalismfund.eu.
Editor: Adina Florea
***
Citește și: