INVESTIGAȚIE – PLAGIAT ÎN SERIE. Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI, și-a copiat cărțile una după alta: am descoperit 832 de pagini copiate în cinci volume. Cum explică Ivan

A făcut asta nu doar din postura de profesor la UBB, ci și din cea de rector al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul“, post pe care îl ocupă din 2017, an în care a devenit, din civil, direct comandant de unitate. 

Ivan este, de șase ani, comandantul Unităţii Militare 0418 

Instituţia pe care o conduce Ivan la SRI e responsabilă cu formarea ofiţerilor de informaţii atât pentru serviciul secret, cât şi pentru celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale. 

În mediul universitar, Adrian Ivan este un profesor cu un portofoliu amplu: numele său apare, în calitate de autor, coordonator sau contributor, pe 63 de cărţi şi pe 76 de articole ştiinţifice. În CV-ul de 15 pagini, profesorul arată că a condus comisii şi comitete ştiinţifice, programe masterale şi şcoli doctorale, reviste ştiinţifice şi chiar o editură, a organizat şi a participat la zeci de conferinţe. A fost premiat de Academia Română şi de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). 

Analiza pe 12 cărți

Prof. univ. dr. Adrian Ivan este autor unic a 12 cărţi, potrivit listei de publicaţii de pe site-ul UBB, care include şi edițiile revizuite sau traduse în alte limbi. De fapt, este vorba de cinci volume și o lucrare de doctorat. 

Ziarul a făcut comparaţia doar între cărţile lui Adrian Ivan, însă nu a confruntat textele sale şi cu alte volume, ale altor autori, care au scris pe aceeaşi temă. 

Este vorba despre următoarele volume: 

1. „Perspective teoretice ale construcției europene”, apărută în 2003, la Editura Eikon. Volumul a apărut în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai, unde Adrian Ivan conducea, de doi ani, Institutul de Studii Internaționale.
2. „Uniunea Europeană: proiecte, guvernanţă şi dezvoltări instituţionale” a apărut la Editura Napoca Star, în 2007. Și acest volum a fost realizat în colaborare cu același institut al UBB, după cum arată pagina de gardă. 
3. „Statele Unite ale Europei. Uniunea Europeană între interguvernamentalism și supranaționalism” a fost publicată inițial la Editura Institutul European Iași, în 2007. Această primă ediție – consultată de Libertatea – a fost reeditată în 2014, la Editura C&A Publishing, sub același titlu. C&A Publishing a fost fondată și i-a aparținut lui Adrian Ivan, după cum a scris Emilia Șercan în PressOne. 
4. „Sub Zodia «Statelor Unite ale Europei», de la ideea europeană la comunitățile economice europene”, publicată la Editura ECCO, în 2006 și republicată în 2009 la C&A Publishing. Prima ediție avea 210 pagini și un titlu mai scurt, „Sub Zodia «Statelor Unite ale Europei»”, în timp ce a doua, consultată de Libertatea, are 408 pagini. Volumul este dedicat soției Paula și fiicei Mara. 
5. „Teorii și practici ale integrării europene” a fost publicată de C&A Publishing, în 2015. Apariţia cărţii a fost finanţată cu bani publici, de la Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). 

Arborele genealogic al plagiatului lui Bode

Libertatea a analizat și un al șaselea volum, care apare în lista de publicații a profesorului Ivan la categoria Manuale. „Istoria integrării europene” (2001, Presa Universitară Clujeană) a fost scrisă împreună cu Vasile Vese, care a fost coordonatorul său de doctorat. 

Această carte este sursă pentru trei dintre volumele pe care Adrian Ivan s-a semnat singur: „Uniunea Europeană”, „Statele Unite ale Europei” și „Sub Zodia «Statelor Unite ale Europei»”. Din ultima carte a copiat şi fostul ministru de interne Lucian Bode în lucrarea sa de doctorat, potrivit unei analize a jurnalistei Emilia Şercan. 

Ce a descoperit ziarul

În cărțile analizate, Adrian Ivan a recurs la trei metode de a recicla textele și de a refolosi informațiile. În fiecare dintre ele, fragmentele sunt reutilizate identic sau cu schimbări mici şi subtile care coafează conţinutul pentru o nouă ieşire de la tipar. 

1. Metoda „xerox”. Copy-paste. Textul e preluat fără nicio modificare. Uneori, apar intertitluri noi sau schimbări de titrare a capitolelor. Mai pot apărea schimbări ce țin de editorii cărților: semnele de punctuație, modalitatea de redare a notelor de subsol sau forma de scriere a unor termeni (de exemplu, Al Doilea Război Mondial vs al doilea război mondial). 

2. Metoda „sinonimelor”. Textul e modificat prin schimbarea unor cuvinte de legătură sau expresii adverbiale cu unele sinonime. „Cu toate acestea” poate deveni, simplu, „totuși”; iar „pentru că” – „deoarece”. Uneori, poate apărea chiar și schimbarea timpului verbal.

3. Metoda „divagării”. Textul-sursă copiat este fragmentat cu alte informații și explicații. Poate fi vorba de inserții scurte, de câteva propoziții, sau inserţii mai lungi, de câteva pagini. De obicei, această metodă este însoțită și de cea a „sinonimelor”. 

Reciclarea în serie

Un fragment de text a supravieţuit, în aceeaşi formă, în patru dintre volumele lui Ivan, scrise la mulți ani distanţă unul faţă de celălalt: în 2003, apoi în 2007, din nou 2007 şi în 2015. Tehnica de redare: fragmentul scris în 2003 suferă mici adăugiri, printre care o notă de subsol, în 2007, apoi e copiat întocmai în 2015. În trei cărți e deschidere de capitol. 

Însă călătoria fragmentelor de text prin atât de multe volume a dus la o situație în care acelaşi pasaj se repetă la doar câteva pagini distanță. În cartea „Teorii și practici”, textul mai scurt apare la pagina 53, iar textul mai lung, cu tot cu nota de subsol aferentă, e introdus două pagini mai târziu, la 55.

Analiza pe text

Libertatea a analizat fiecare volum scris de Adrian Ivan şi a semnalat fiecare pagină copiată din alte cărţi ale acestuia. În cele cinci tabele de mai jos sunt desfăşurate detaliat paginile care conţin fragmente copiate, precum şi locul în care aceleaşi texte se găsesc în celelalte volume. 

Descarcă tabelul (.xlsx)

„Denotă intenţia de a înşela”

Nicăieri, în nicio carte, Adrian Ivan nu specifică faptul că o parte din text a fost publicat anterior. 

Potrivit profesorului Marian Popescu, director onorific al Centrului de integritate CARFIA al Universității din București, această practică se numeşte autoplagiat. „E un flagel care are mai multe forme, iar preluarea cuvânt cu cuvânt sau cu modificări minore denotă intenţia de a înşela, de a induce în eroare”, explică profesorul. 

Marian Popescu arată şi care este diferenţa dintre reeditarea unor autori de beletristică şi autoplagiatul din mediul academic. „Ana Blandiana, de exemplu, e autoare de ficţiune, iar publicarea şi republicarea unor poezii precum «Motanul Arpagic» în diverse antologii este absolut normală, pentru că ea nu are rolul de a multiplica opera, ci de a o reda publicului. În cazul unui profesor universitar, nu mai vorbim de beletristică sau ficţiune, ci de cercetare ştiinţifică, iar aici sunt anumite norme, reguli şi standarde de excelenţă”, spune profesorul Marian Popescu.

Ce este autoplagiatul şi de ce e ilegal

Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI), instituţia care poate sesiza abateri de la normele de bună conduită în cercetare şi poate recomanda sancţiuni autorităţilor competente, arată, în Ghidul de integritate în cercetarea ştiinţifică, că autoplagiatul reprezintă o lipsă de onestitate a autorului. „Este descurajat pentru că poate duce la recunoașteri profesionale nefundamentate, prin multiplicarea aceleiași lucrări ca fiind o nouă producție intelectuală”.

Ghidul CNECSDTI este documentul la care Comisia de Etică a Universității Babeş-Bolyai a aderat, potrivit Strategiei de prevenire şi combatere a fenomenului de plagiat publicate pe site-ul propriu. 

Autoplagiatul nu înseamnă doar încălcarea eticii academice, ci este o abatere concretă de la lege. Potrivit Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, autoplagiatul este „expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiaşi sau aceloraşi autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale” şi reprezintă, potrivit art. 2, o abatere de la normele de bună conduită în cercetarea ştiinţifică.

De ce şi-ar dori un cadru universitar să încalce legea pentru a-şi vedea numele pe mai multe volume? În lumea universitară, cadrele didactice se împart, în funcţie de rang, în asistenţi, lectori, conferenţiari şi profesori. „Pentru a avansa în carieră, adică în grad universitar, candidatul trebuie să depună un dosar care trebuie validat din perspectiva îndeplinirii standardelor de post. Din acest dosar pot face parte şi lucrările sale ştiinţifice. E o situaţie în care autoplagiatul malformează, distorsionează corectitudinea în ce priveşte ocuparea posturilor didactice”, explică profesorul Marian Popescu.

S-a folosit Ivan de cărţile copiate pentru a avansa în carieră? Ce spune UBB

Potrivit CV-ului său, Adrian Ivan a devenit conferenţiar în anul 2004 şi profesor în 2009. Am încercat să aflăm dacă Ivan a indicat volumele publicate prin metoda xerox la concursurile de avansare în grad universitar.

Universitatea Babeş-Bolyai arată, într-un răspuns pentru Libertatea, că Adrian Ivan a avansat în grad academic în baza unui concurs ce „consta în evaluarea dosarului fiecărui candidat prin verificarea cerințelor prevăzute în Legea 128/1997 și, după caz, susținerea unei prelegeri sau a unei probe scrise/orale”. UBB a refuzat însă să răspundă la solicitarea Libertatea de a transmite titlurile lucrărilor care au făcut parte din dosarul candidatului Adrian Ivan pentru obţinerea gradelor de conferenţiar universitar, în 2004, şi de profesor universitar, în 2009, invocând că acesta sunt „date personale”.

„Nu mă feresc s-o spun: colegii şi colegele care sunt în comisii ar trebui să facă o verificare mult mai serioasă a dosarelor privind concursurile pe post, dar şi a publicaţiilor menţionate la dosar. Fenomenul corupţiei academice atinge zone foarte înalte, inclusiv universităţi sau colective de cercetare serioase”, susţine profesorul Marian Popescu.

Eu a trebuit să opresc un concurs pe post didactic după ce am văzut că persoana respectivă a menţionat două cărţi ale căror titluri mi s-au părut prea apropiate. După ce am cerut cărţile la bibliotecă, mi-am dat seama că era vorba de aceeaşi carte, publicată în două ediţii, la două edituri diferite, titlul celei de-a doua fiind schimbat.

Marian Popescu, director onorific al Centrului de integritate CARFIA al Universității din București:

Adrian Ivan: „Nu văd unde este problema cu autoplagiatul”

Contactat de Libertatea, profesorul Adrian Ivan a recunoscut că anumite fragmente se repetă în cărţile sale, însă nu vede nicio problemă câtă vreme sunt semnate tot de el. Conversația s-a încheiat odată ce a fost pronunțat cuvântul „autoplagiat”. 

Libertatea: Domnule profesor, aveţi cunoştinţă de faptul că în cărţile dumneavoastră, cele pe care le-aţi scris singur despre integrarea europeană, există foarte multe fragmente de text care se repetă?
Adrian Ivan: Nu ştiu, nu vă pot răspunde.

– Noi am parcurs aceste cărţi şi am identificat mai multe fragmente care se repetă şi ne întrebam cum s-a întâmplat asta.
– Nu ştiu la ce vă referiţi. Trimiteţi-mi pe 544 (Legea 544/2001 privind accesul la informaţii de interes public, n.r.) o adresă ca să vă pot răspunde, că nu ştiu despre ce e vorba acum.

– Sunt foarte multe fragmente care se repetă în cărţile dumneavoastră…
– Despre ce se repetă?

– Vă pot oferi un exemplu: în volumul „Sub zodia Statelor Unite ale Europei” şi în cartea „Uniunea Europeană” există acelaşi fragemnt: „Ducele de Sully imagina o Europă guvernată de principiul balanţei puterilor, în care cele trei….”
– Ah, bun. Dar sunt lucruri care sunt comune. Eu n-am ascuns niciodată că am continuat idei de la o lucrare la alta. Deci, astea sunt evidente. Adică, nu cred că asta impietează asupra valorii cărţii. De multe ori sunt citate din mine, din foarte multe lucrări pe care le-am făcut.

– Nu sunt citate, ele nu sunt marcate. Adică, nu scrie niciunde că aceste cuvinte au mai fost scrise şi altundeva, iar textele sunt preluate cuvânt cu cuvânt. Sunt pagini întregi copiate!
– Ah, nu pagini întregi. Pagini întregi nu există. Asta e o exagerare. Probabil trimite spre texte care sunt deja publicate tot sub numele meu. Asta da, pot să accept că unele lucruri se mai repetă. Dar asta se întâmplă la foarte mulţi autori. Nu ştiu ce doriţi să faceţi cu asta, dar nu cred că…

– Dumneavoastră sunteţi sigur că în cărţile dumneavoastră nu se repetă pagini întregi? Noi am găsit peste 800 de pagini.
– Sunt lucruri care apar în anumite lucrări pe care le-am publicat şi pe care le-am folosit şi în unele articole. Dar sunt scrise de mine!

– Nu există nicio menţiune cum că ar mai fi fost scrise altundeva. Sunt prezentate drept conţinut original, numai că noi le-am mai găsit în alte cărţi.
– Dar le-aţi găsit tot la mine, nu la altcineva?

– Tot la dumneavoastră. Această practică este autoplagiat.
– Ah, bun. Ştiu teoria asta. Nu vă mai pot da detalii. Scrieţi ce doriţi. Eu o să răspund doar la lucruri care sunt demonstrabile. Nu vorbim aici de autoplagiat. Sunt lucruri pe care mi le-am asumat, pe care le-am susţinut întotdeauna, pe care le-am predat, sunt profesor de integrare europeană de foarte mulţi ani, sunt profesor Jean Monnet, deci nu văd unde este acum problema cu autoplagiatul. Îmi aparţin, sunt lucruri pe care le-am susţinut de foarte multe ori.

– Ce rol au avut aceste cărţi pentru activitatea dumneavoastră profesională?
– Nu vă mai răspund. Iertaţi-mă, deja mergem într-o direcţie în care nu doresc să vă mai răspund.  

Urmărește-ne pe Google News