O explicație din partea redacției Libertatea
Acest articol face parte din proiectul EqualVoice, al grupului de presă Ringier. EqualVoice a fost fondat de Annabella Bassler și urmărește ideea de a reflecta echilibrat societatea, oferind femeilor care sunt oglindite în presă o platformă de conversație conform pregătirii și efortului lor.
Doctor în economie și CFO al grupului de presă, Annabella Bassler a răspuns până recent de coordonarea filialei Ringier din România.
Împreună cu Mihnea Vasiliu, directorul Libertatea și al Gazetei Sporturilor, Annabella Bassler este cea care a susținut transformarea Libertății într-un ziar de calitate, relevant, critic la adresa puterii, care să ofere reportaje și investigații de interes public. Tot ea a insistat pentru integrarea GSP în grupul de presă Ringier.
Cum a apărut EqualVoice? După relansarea Libertății, acum câțiva ani, Annabella Bassler, care este, la 46 de ani, una dintre cele mai apreciate femei manager din spațiul european de limbă germană, a avut o oportunitate importantă, din afara grupului. Una dintre dorințele ei pentru a rămâne în presă și la Ringier a fost aceea de a putea face să conteze mai mult un lucru: să se audă mai bine vocile feminine în reflectarea din media. Așa s-a născut inițiativa EqualVoice.
Bărbații-experți de la televiziunile românești
Un exemplu românesc: ați observat că la televiziunile noastre, invitații prezentați ca experți sunt în majoritate bărbați? Din aproape orice domeniu, specialiștii care vorbesc în presă sunt predominant bărbați. În contrapondere, Libertatea a inițiat consultarea substanțială a unui corp de experți femei.
Proiectul este la început, va dura. Trăim într-o societate unde există sute de comune botezate după personalități masculine și niciuna, niciuna în toată România, după o personalitate feminină. Țara care a dat-o lumii pe Ana Aslan nu i-a oferit acesteia nici măcar un nume de sat.
Nu egalitate aritmetică, ci bun-simț
În România, inițiativa EqualVoice este condusă de Iulia Roșu, unul dintre editorii de la Libertatea. La rândul ei, Iulia Roșu este una dintre vocile profesioniste intense ale presei noastre. Printre alte articole, seria EqualVoice a publicat investigații referitoare la misoginismul din Parlamentul României și analize despre cât valorează munca de acasă a femeilor din România.
Nu căutăm o egalitate aritmetică, artificială, ci doar un pic de bun-simț. Investigația pe care o publicăm astăzi face parte din proiectul EqualVoice și se referă la destinul lucrătoarelor sexuale din Elveția, multe dintre ele românce. Vocea lor e la fel de importantă ca vocea oricărei ființe umane.
Investigație de Ciprian Ranghel
Oamenii care așteaptă pe Aeroportul Otopeni îmbarcarea în avionul Swiss Air pentru Zürich formează o comunitate pestriță. Unii sunt îmbrăcați cu ștaif, vorbesc germană sau franceză în surdină. În mai multe puncte ale sălii de așteptare se lucrează pe calculatoare portabile.
Altceva sare însă în ochi, în această după-amiază însorită a unei zile lucrătoare de martie. Numărul mare de tinere care se pregătesc să zboare la Zürich. Nu sunt însoțite, par în largul lor pe aeroport, aproape n-au bagaje, ca și cum ar face naveta.
„Dacă nu ești cuminte, nu-ți mai aduce mami ceva frumos”
Rareori se cunosc între ele. Dar dialogul se leagă repede în acvariul fumătorilor. Accentele limbii române sunt diferite, se râde, se împarte o pungă de pufuleți.
La telefon, unele dintre fete par să se desprindă greu de familie: „Dacă nu ești cuminte, nu-ți mai aduce mami ceva frumos. Treci și mănâncă imediat ce ți-a pregătit bunică-ta! Nici n-am plecat bine și deja mă superi”.
Pasagerii care călătoresc frecvent cu avionul pe ruta România-Elveția cunosc această pondere masivă a tinerelor femei, care se păstrează la fiecare cursă. „Și pe Geneva e la fel. E trist, că nu merg la joburi, merg să se vândă în stradă”, sună prejudecata. Dar cum sună faptele?
Prostituția, legalizată din anii ‘40
În Elveția, prostituția este dezincriminată din 1942. Au rămas ilegale traficul de persoane, forțarea oamenilor să se prostitueze și majoritatea formelor de proxenetism.
Toate aceste fenomene infracționale sunt însă răspândite la scară largă în Țara Cantoanelor și foarte greu ajung să fie pedepsite. O arată numeroasele studii ale organizațiilor neguvernamentale.
- Numărul victimelor traficului de persoane în Elveția a crescut cu 50% între 2019 și 2021, scria, la finalul anului trecut, swissinfo.ch.
O afacere de peste 3 miliarde de euro anual
Oferirea de servicii sexuale este considerată o activitate liberală.
Fetele române se duc, așadar, la muncă, „nu pe stradă”. Iar din 1973, profesia lor este protejată de libertatea economică garantată de Constituția elvețiană.
Un business care era evaluat la 3,5 miliarde de franci elvețieni (3,54 miliarde de euro) încă din 2015 și care a continuat să crească în ultimii ani.
Elveția întunecată: au interzis prostituția juvenilă abia acum 10 ani
Până în 2013, țara renumită pentru bancheri, ciocolată și punctualitate era singurul stat european în care era legal să plătești pentru sex cu o fată de 16 ani. Astăzi, vârsta minimă este de 18 ani.
Elveția nu are doar reputația preciziei, calității lucrului și civilizației, ci și, uneori, renumele ipocriziei statuate prin lege.
Elvețienii au renunțat târziu la prostituția juvenilă, așa cum au fost printre ultimii din Europa care au dat drept de vot egal femeilor: în Elveția, femeile votează din 1971, la jumătate de secol după Germania și Austria.
Revenind la industria sexului, ultimele evaluări arată că peste 20.000 de lucrătoare sexuale activau pe teritoriul Elveției. Cele mai multe (5.000), în Zürich, cel mai mare oraș din țară, cu peste 450.000 de locuitori. Cu tot cu zona metropolitană, sare de un milion.
România, în topul furnizorilor de fete
Toate statisticile plasează România, alături de alte state din centrul și estul Europei, Nigeria sau Thailanda, între primele țări de proveniență a lucrătoarelor sexuale.
Româncele sunt și în topul numărului de persoane plasate sub protecția statului elvețian, din cauza amenințărilor la care au fost supuse de rețelele de proxenetism transfrontaliere.
Dar femeile protejate sunt doar câteva sute, un număr insignifiant în raport cu fenomenul, semnalează instituțiile implicate în combaterea traficului de persoane.
Cartierul roșu
În Zürich, cartierul Langstrasse este ceea ce Red Light District este pentru Amsterdam. Nu este singurul loc din capitala economică a Elveției unde fenomenul poate fi observat cu ochiul liber. În stradă, cluburi, saloane de masaj, ba chiar și zone drive-in, o adevărată industrie. Pe hârtie, totul este foarte bine reglementat.
În spatele zecilor de clădiri cu lumini la geamuri, unde sute de cămăruțe sunt închiriate de proprietarii afacerii de la prețuri ce pornesc de la 100 de franci pe zi, legile sunt altele.
De cele mai multe ori, aranjamentele imobiliare și protecția sunt, de fapt, dictate de mafie. O spune cu subiect și predicat șeful Interpol, germanul Jürgen Stock, într-un interviu acordat la finalul anului trecut, pentru Neue Zürcher Zeitung.
Formalități online
Toate aceste „spații comerciale” trebuie rentabilizate, de aici importanța rețelelor criminale care le alimentează cu fete, de multe ori abia trecute de 18 ani. Pentru cele care vin din afara Elveției, permisul de muncă este acordat doar pentru 90 de zile anual. Formalitățile sunt simple, pot fi făcute și online. Primăria din Zürich are broșuri informative și în limba română.
Activist: „Oamenii de aici se fac că nu văd”
Pe stradă ești abordat direct. Limba română se aude frecvent, dar nu numai. În ochii fetelor nu se citește fericirea unei vieți „ca afară”, ci încordare.
Povești despre violența la care sunt supuse, despre amenințările care ajung la familiile de acasă apar frecvent în presa helvetă.
„Cu toate acestea, oamenii de aici se fac că nu văd. Și, mai grav, poliția este extrem de tolerantă. E vorba despre bani. Foarte mulți, cu rețele de spălare a banilor și multă violență”, ne spune Peter Widmer, pastor și fondator, alături de soția sa, Dorothée, al organizației Heartwings. ONG-ul aduce din 2008 suport persoanelor care lucrează în domeniul prostituției.
Lucrăm în cartierele roșii și întâlnim în fiecare zi oameni cu inimile zdrobite și cu visurile spulberate. Logoul nostru și numele Heartwings exprimă convingerea noastră că schimbarea este întotdeauna posibilă.
Peter Widmer, Heartwings:
Maria: „Pentru prima oară în viață, sunt în pace”
Sediul ONG-ului este chiar pe strada Langstrasse. Echipele sunt mereu în contact cu lucrătoarele sexuale, cărora le oferă asistență, bonuri pentru alimente, haine, iar pentru multe chiar o nouă viață.
„Este pentru prima dată în viața mea când pot să spun că sunt în pace”, ne mărturisește, la sediul organizației, Maria*.
Românca este trecută de 40 de ani, cu o lungă istorie în materie de muncă în stradă.
Italia, Spania, Germania, așa mi-am crescut copilul. Acum visez să-l aduc aici, cu mine.
Maria*, fostă lucrătoare sexuală, acum angajată la ONG-ul Heartwings:
Timp de mai mulți ani, Maria a fost lucrătoare sexuală în Zürich. „Presiunea că trebuia să faci zilnic banii pentru cameră te omoară. Plus bani să trăiești, să trimiți acasă. Eu nu am avut pește, dar am avut probleme cu rețelele. Nu vreau să vorbesc mai mult”. Rețelele descrise de Maria, dar și de o documentare la fața locului a Libertății și a izzy Projects, jurnaliști de investigație elvețieni, stăpânesc mii de fete care, pe hârtie, lucrează „independent”.
Teoretic, ele își plătesc chiria, impozitele și sunt protejate de lege. De fapt, spun cei de la Heartwings, sunt coordonate silențios și exploatate de rețele, „iar societatea întoarce capul”.
15.000 de franci pe lună, venitul unui singur apartament unde lucrează fetele
Într-un astfel de sistem, Maria plătea până la 150 de franci zilnic pentru locație, iar tariful pentru un client pleca de la 50 de franci pentru o jumătate de oră. „Numărați și dumneavoastră, zilnic, zilnic. Când ai 20 de ani, sigur, e mai simplu, dar cu trecerea vârstei devine foarte greu”.
Fetele locuiesc trei, patru, cinci într-un apartament, unde vin clienții. Sunt răspândite în toată Elveția, plimbate din loc în loc.
„Proprietarii” apartamentului iau „chirie” de 500 de franci elvețieni pe zi, iar pe lună ajung la echivalentul a 15.000 de franci, imens, de 8-10 ori mai mult decât venitul unei chirii normale. Ei sunt nu doar afaceriști imobiliari, ci altceva, ceva ce, spune Maria, nici poliția nu vrea deseori să afle.
Astăzi, Maria este angajată la Heartwings. A făcut un curs de curățenie, „am o diplomă”, spune cu mândrie. Și are o adresă într-un apartament pus la dispoziție de organizație. În timpul orelor de program primește lecții de germană, în perspectiva unei integrări depline în societatea elvețiană.
„Este prima dată când mi-e bine în viața asta, înțelegeți?”, repetă Maria. Vine dintr-un oraș din nordul României, vorbește cu accent ardelenesc și liniștea i s-a întipărit pe chip.
Ioana: „Am găsit aici șansa pe care nu am avut-o niciodată în țară”
Și pe Ioana* am întâlnit-o la sediul organizației, care, deși este situat într-o clădire de birouri, păstrează aerul unei locuințe familiale.
Pe canapea, lângă Maria, Ioana ne spune istoria sa. Datele diferă, e din București, iar Heartwings a ajutat-o să iasă din prostituție.
„Am găsit aici șansa pe care nu am avut-o niciodată în țară”. Are un job, acte, asigurări de sănătate, un prieten și perspectiva unei vieți normale.
Peter are o lumină în ochi când le ascultă vorbind. Nu înțelege ce spun, dialogul e în română, dar știe foarte bine ce transmit.
„Sunt două voci care trebuie să se audă. Doar așa oamenii vor înțelege dramele din spatele acestui comerț inuman, care a scăpat de mult de sub controlul autorităților”, spune activistul cu cămașă înflorată și teniși Vans.
Acesta oftează când ne comunică faptul că una dintre fetele implicate în programul organizației a renunțat și s-a întors în stradă. „O problemă complicată, cu soțul care o forțează… Nu ne dăm bătuți, ușa e deschisă”.
Apoi revine la responsabilitatea autorităților elvețiene, pe care nu le menajează.
„În Elveția, animalele sunt tratate mai bine decât aceste fete. Dacă abuzezi un animal, vine imediat poliția”
„În Elveția, animalele sunt tratate mai bine decât aceste fete”, acuză el. „Pentru animale există grupuri de lobby în Parlament, este foarte bine. Dar pentru fetele care sunt traficate nu există grupuri de lobby. Sunt însă grupuri care fac presiune pentru menținerea acestui sistem în care se produc, pentru anumite grupuri de interese, sute de milioane de euro doar aici, în Zürich”, afirmă el.
Pentru Elveția, sexul pare o activitate ca oricare alta, pentru care se percep taxe. Dar să nu vă închipuiți că statul e cel care profită, ci unii oameni, puternici. Este o zonă dark, cu rețele de spălat bani, cu multă violență.
Peter Widmer, Heartwings:
„Dacă abuzezi un animal, vine imediat poliția. Aceste femei rămân fără ajutor”, mai spune Peter.
„Poliția închide ochii”. Cum arată „modelul nordic”?
Care este soluția pentru care militează Peter? „Modelul nordic, care și-a dovedit eficiența în mai multe state europene”.
Modelul se bazează pe recunoașterea lucrătoarelor sexuale drept victime, în loc de lucrători independenți, și oferirea de ajutor, în loc de condamnări. Totodată, cumpărătorii serviciilor sunt considerați adevărații vinovați.
„Problema este că oamenii de aici nu vor să vadă realitatea. Așa a fost și în alte țări europene, care, încet-încet, schimbă legislația. Aici se spune că este o măsură liberală, că fiecare este liber să facă ce vrea cu corpul său. Asta este teoria, care nu are nicio legătură cu realitatea. Realitatea este cu totul alta. Fetele sunt traficate, proprietarii de bordeluri, de spații în care se oferă servicii sexuale, au nevoie de fete pentru a funcționa. Aceste fete se cumpără, peștii sunt foarte liniștiți în Elveția, iar poliția pur și simplu închide ochii”, conchide Peter.
În avionul de întoarcere la București, lipsesc tinerele de la dus. Semn că încă nu au expirat cele 90 de zile anuale în care au dreptul să lucreze în Zürich.
* Numele au fost schimbate pentru protejare identității.
Libertatea îşi propune să ofere o voce egală femeilor în reprezentarea lor din media și crede în puterea #EqualVoice pentru a face mai vizibile femeile în presa românească, pentru a include vocile lor și perspectivele feminine. Fie că vorbim de jurnaliste, de surse, de specialiste sau de comentatoare / editorialiste, doar așa putem reflecta echilibrat societatea.
Libertatea își folosește capacitatea jurnalistică și tehnologică de a promova valorile în care crede: egalitatea între femei şi bărbați.
Vezi noutățile din cadrul inițiativei EqualVoice!seyfert1068 • 28.03.2023, 14:21
Se trateaza aceasta problema de victimizare ca si cum nu ar exista nici o coparticipare din partea acestor "victime" la intreaga situatie, la care ulterior sunt expuse. Femeile de teapa celor la care se refera articolul, au discernamant ca orice persoana si dreptul de a opta, Nu sunt nici obiecte nici necuvantatoare nici rude cu Sfanta Filofteia & Saints co. ci persoane de o anumita factura care in mod constient isi asuma riscuri pentru bani buni. Cred ca se bate prea mult moneda pe chestiuni neimportante.
fany • 27.03.2023, 19:36
Comuniștii au închis ultimele case de tololeranță din România 1949 și lucrătoarele sexuale au fost trimise în centre de reeducare pentru a se putea adapta noilor cerințe de ordin moral ale societății. S-au înființat țesăturii, fabrici de confecții etc.unde aceste femei au fost angajate. Cele care erau prinse pe stradă practicând prostituția erau arestate. Cu toate bubele lor, comuniștii au rezolvat-o. Ceea ce face astăzi Elveția mi se pare o mizerie, demnă de Evul Mediu. Oricum ar ambala-o, miroase a Lupanar ordinar.
farist11 • 27.03.2023, 14:49
Articolul se opreste exact acolo unde ar trebui sa dea in vileag nume si organizatii care trimit tinere la munca in Elvetia. Cine stie ce li se ofera: un job in modelling, in wellness, in advertising etc. si ajung nevinovate sa fie violate in grup. Cei care comit astfel de crime trebuiesc prinsi si condamnati la munca silnica in folosul comunitatii.