Poliția financiară italiană investighează vânzările de măști de protecție și soluții dezinfectante la prețuri foarte mari pe eBay și Amazon, notează Agerpres.

„Super ştire! Este o ruşine naţională să speculezi pe pielea italienilor”, a comentat într-un comunicat preşedintele Uniunii naţionale a consumatorilor UNC, Massimiliano Dona.

„Problema nu este numai preţul astronomic al produselor, ci şi vânzarea de măşti neconforme, care nu au avut nicio eficienţă, inclusiv când au fost folosite de persoane infectate cu coronavirus”, a subliniat el.

De la începutul epidemiei de coronavirus în peninsulă, italienii au început să cumpere măști de protecție și geluri dezinfectante în cantități foarte mari, provocând o criză în farmacii. Oportuniștii nu au întârziat să apară, astfel că au apărut diferite ”oferte” de produse contra coronavirusului.

De pildă, marţi dimineaţă, un internaut a scos la vânzare un flacon de un litru de soluţie anti-bacteriană cu 300 de euro pe eBay. În plus, el cerea nu mai puţin de 240 de euro pentru un dezinfectant pentru copii.

În acest moment, în Italia, sunt 383 persoane infectate cu noul coronavirus și 12 morți, potrivit worldometers.info.

 
 

Urmărește-ne pe Google News