Vaccinarea, numai la medicul de familie

Tot de ieri, vaccinarea copiilor şi a elevilor se va face numai în cabinetele medicilor de familie. Persoanele asigurate nu vor mai fi nevoite să meargă la spital pentru tratament intravenos sau perfuzabil, intramuscular, subcutanat, intradermic, ci le vor putea face chiar în cabinetele doctorilor de familie, însă doar în timpul programului de lucru al acestora.
Totodată, s-a dublat şi numărul maxim de consultaţii la domiciliu, numărul acestora ajungănd la 42. Astfel, medicii de familie vor veni mai des să-şi consulte pacienţii invalizi, bebeluşii de până la un an, copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 18 ani cu boli infecto-contagioase, lăuzele, dar şi asiguraţii cu boli cronice.
Aceştia din urmă, vor avea parte de mai multe consultaţii medicale şi în cabinetele medicilor specialişti, beneficiind astfel de două controale lunare în loc de unu. Mai mult decât atât, mai multe proceduri precum biopsia, tratamentul postoperator al plăgilor abdominale, al intervenţiilor chirurgicale după cezariană, sarcină extrauterină operată, histerectomie, endometrioză şi terapii de genetică medicală au devenit gratuite pentru persoanele asigurate.

Servicii dentare gratuite şi pentru adulţi

Cadoul Înaltei Curți pentru impostorii din decembrie 1989: Judecătorii îi ajută pe Ion Iliescu și pe oamenii săi să-și păstreze certificatele de revoluționari
Recomandări
Cadoul Înaltei Curți pentru impostorii din decembrie 1989: Judecătorii îi ajută pe Ion Iliescu și pe oamenii săi să-și păstreze certificatele de revoluționari

Şi în tratamentele stomatologice au intervenit anumite schimbări. Astfel, dacă până acum CNAS deconta serviciile medicale stomatologice de bază numai copiilor sub 18 ani, de ieri beneficiază de gratuitate şi adulţii asiguraţi. Iar proteza dentară care se acorda gratuit doar o dată la 10 ani, de acum se va putea schimba la 5 ani. Investigaţiile paraclinice (ex. – RMN) şi clinice nu se mai plătesc şi nici interpretarea acestora.
Astfel, persoanele care au bilet de trimitere şi merg la orice clinică ce are contract cu Casa de asigurări pot beneficia de aceste servicii gratuit, dar doar în limita bugetului. Reprezentanţii CNAS susţin că acele clinici care vor cere bani pentru aceste investigaţii vor fi sancţionate cu rezilierea contractului cu Casa pe o perioadă de 6 luni.

Coplata rămâne în vigoare

De la 1 aprilie, coplata poate fi percepută numai pentru asistenţa medicală ambulatorie pentru specialitatea clinică de reabilitare medicală, domeniu pentru care nu este prevăzută în prezent. Asiguraţii vor plăti minimum 5 lei – maximum 10 lei/ serie de proceduri.
Noutăţi sunt şi în programul naţional de ortopedie, care va avea un nou obiectiv: tratamentul instabilităţilor articulare cronice prin implanturi de fixare, care să permită amânarea perioadei de implantare a unei endoproteze. Iar în cadrul programului naţional de diagnostic şi tratament se va folosi aparatură de înaltă performanţă pentru stimularea cerebrală profundă a bolnavilor.
Veşti bune şi pentru persoanele cu suferinţe oncologice. Începând cu 1 mai va funcţiona un subprogram de radioterapie, cu buget distinct. Tot de la această dată va fi reluat şi programul gratuit de fertilizare în vitro şi embriotransfer pentru acele cupluri care nu pot avea copii.

Cât de greu au câștigat femeile din România dreptul la vot. Sfatul pentru „candidații în rochie”: „Să se bucure de fericitul privilegiu de a nu fi amestecate în luptele partidelor”
Recomandări
Cât de greu au câștigat femeile din România dreptul la vot. Sfatul pentru „candidații în rochie”: „Să se bucure de fericitul privilegiu de a nu fi amestecate în luptele partidelor”

Se va ţine cont de reguli?

Cu toate că noile reglementări din sănătate spun că pacienţii trebuie să primească absolut toate medicamentele din spital, ieri, mama unei tinere de 24 de ani internată şi operată de apendicită la Spitalul Bagdasar-Arseni s-a văzut nevoită să meargă la farmacia aflată vizavi de unitatea cu pricina pentru a-i cumpăra fiicei o cutie de algocalmin fiole. Femeia nu crede că se va schimba ceva odată cu noile reguli impuse de Ministerul Sănătăţii.
“Eu nu mai cred în nici o schimbare. O să fim nevoiţi să ne cumpărăm medicamentele în continuare, sunt sigură. E adevărat că acum nu m-a trimis nimeni cu forţa să cumpăr, dar nici nu mi-au spus că nu este nevoie. Doctorul s-a exprimat exact aşa – «Eu nu vă oblig, dar dacă vreţi mergeţi şi luaţi »… iar eu ce trebuia să înţeleg?”, ne-a spus d-na Mariana.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 - prezență, declarații. MAI: Nu au fost înregistrate incidente grave
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 - prezență, declarații. MAI: Nu au fost înregistrate incidente grave
Cum arată soția candidatului la președinție Călin Geogescu și cu ce se ocupă! Acum s-a aflat tot
Viva.ro
Cum arată soția candidatului la președinție Călin Geogescu și cu ce se ocupă! Acum s-a aflat tot
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Libertateapentrufemei.ro
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Exit Poll ora 16:00 – Alegeri Prezidențiale 2024, turul 1 pe surse! Bătălie colosală între Simion şi Lasconi! Rezultate contradictorii în numărătoarea CURS, AVANGARDE și CIRA
FANATIK.RO
Exit Poll ora 16:00 – Alegeri Prezidențiale 2024, turul 1 pe surse! Bătălie colosală între Simion şi Lasconi! Rezultate contradictorii în numărătoarea CURS, AVANGARDE și CIRA
„Călătorie în viitor”. Trei detalii care l-au uluit în Coreea de Sud pe fostul golgeter al României: „Știi cum iau ei bacșișul? M-a frapat, chiar exagerează”
GSP.RO
„Călătorie în viitor”. Trei detalii care l-au uluit în Coreea de Sud pe fostul golgeter al României: „Știi cum iau ei bacșișul? M-a frapat, chiar exagerează”
Ana Baniciu a dezvăluit noi imagini inedite cu casa veche de un secol în care locuiește cu soțul și fiul lor. Cum a contribuit artista la design: „Vă eram datoare” VIDE
Elle.ro
Ana Baniciu a dezvăluit noi imagini inedite cu casa veche de un secol în care locuiește cu soțul și fiul lor. Cum a contribuit artista la design: „Vă eram datoare” VIDE
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri
Financiarul.ro
Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Observatornews.ro
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Horoscop 24 noiembrie 2024. Săgetătorilor li se acordă o atenție specială, poate chiar fără să fie conștienți de asta, din partea unui întreg grup
HOROSCOP
Horoscop 24 noiembrie 2024. Săgetătorilor li se acordă o atenție specială, poate chiar fără să fie conștienți de asta, din partea unui întreg grup

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI