Alunecarea de teren a distrus cascada, aleile, instalațiile electrice, dar și toate amenajările urbanistice.  Totodată, aleea care face legătura cu punctele de belvedere din vârful dealului s-a făcut praf, iar accesul la grădina publică a fost blocat. Valul de pământ a rupt și toate conductele și rețelele electrice.

„Sâmbătă noapte, pe deal ziceai că este furtună. Fulgera întruna. Cred că erau cablurile electrice care se rupeau”, a povestit un localnic.

La locul dezastrului a ajuns directorul Direcției de Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei Oradea. Marius Moș a coordonat investiția prin care dealul Ciuperca a fost transformat în grădină publică. Alături de el a venit patronul firmei, care a executat lucrările, dar și proiectantul acestora.

Autoritățile evaluează pagubele

Investiție de aproape două milioane de euro a fost distrusă. Se caută vinovații

Specialiștii nu au explicat din ce motive s-a produs alunecarea de teren.

„Am comandat o expertiză care să identifice cauzele alunecării de teren şi să recomade soluţia tehnică pentru refacerea lucrărilor”, a declarat directorul Marius Moş.

Directorul a precizat că toate lucrările trebuie acum refăcute. Lucrările sunt în garanție și, cel mai probabil, vor fi realizate pe cheltuiala constructorului. De cealaltă parte, patronul firmei, care a amenajat grădina, susține că nu are nicio vină.

„Ce are garanţia lucrării cu o catastrofă naturală? Terenul este argilos, nisipul de deasupra s-a îmbibat cu apă şi a provocat o undă de alunecare”, a spus Marius Ivaşcu, patronul firmei.

Potrivit constructorului, lucrările vor trebui refăcute din fonduri guvernamentale. Pentru a evita producerea accidentelor, reprezentanţii municipalităţii şi cei ai constructorului au decis să închidă accesului publicului pe deal.

Mai mult, grădina publică Ciuperca a fost închisă publicului la sfârșitul lunii octombrie când autoritățile au cerut constructorului să execute lucrări de refacere. Pe aleile, care duc spre vârful dealului, s-au denivelat din cauza tasărilor și a alunecărilor de teren. Lucrările urmau să fie efectuate de constructor, pe propria cheltuială, investiţia fiind în garanţie timp de cinci ani.

Lucrările de amenajare a Dealului Ciuperca au fost finanţate prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, valoarea totală a investiţiei fiind de 1.942.304 euro. Lucrările au fost efectuate pe o suprafaţă de 38.759 mp, fiind începute în decembrie 2014 şi finalizate în decembrie 2015.

sursă foto: ebihoreanul.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News