„Doar de la 1 ianuarie am primit 11 intenţii de proiecte noi, care totalizează 900 de milioane de euro şi ar urma să creeze 6.500 de locuri de muncă” a declarat, citat de Capital, Sorin Vasilescu, director în cadrul Centrului Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine (CRPCIS).
Un exemplu este compania Honeywell, care doreşte să facă o investiţie în România, însă decizia finală va fi luată cel mai probabil la sfârşitul lunii aprile, întrucât compania aşteaptă un răspuns de la Ministerul Finanţelor Publice pe tema unor facilităţi.
În plus, o mare firmă americană din domeniul medical va decide în perioada următoare dacă va investi în ţara noastră. „Asta nu înseamnă că toate se materializează, pentru că, în general, un investitor mare nu vine focusat pe o ţară. Ei compară avantajele şi pachetele pe care le oferă ţările din regiune”, a mai precizat Vasilescu.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Viva.ro
El este fiul lui Călin Georgescu. Are o meserie total diferită de a părinților lui și s-a aflat și ce alte afaceri mai are, dar și cât de mult câștigă: "Un șoc total, dar am avut norocul..." Uluitor, ce spune și despre victoria tatălui său
Libertateapentrufemei.ro
Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
FANATIK.RO
De duminică, 12 ianuarie, de la ora 9, patru zodii intră în era belșugului. Visele lor devin realitate
Unica.ro
Directă din fire, Dana Budeanu a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. După ce l-a numit ”fătălău în pantaloni roșii” în fața tuturor, acum a spus clar: ”Până la o limită...” Nimeni nu se aștepta la ce a urmat
Observatornews.ro
Locul din inima Bucovinei care atrage turiştii ca un magnet. O noapte de cazare aici variază între 300 şi 400 de lei
HOROSCOP
Horoscop 12 ianuarie 2025. Scorpionii se lasă prinși, fără luptă, în mrejele unor situații demult trecute, ca să se simtă din nou ca atunci