In ceea ce-l priveste pe Pavel, acesta a fost protagonistul momentului zilei atunci cand, in setul patru, dupa o lovitura reusita a adversarului sau, s-a ascuns, in aplauzele spectatorilor, intr-una din cutiile cu gheata de la marginea terenului (foto sus). „Nu mi s-a parut a fi o lipsa de respect la adresa mea, ci cred ca a fost un moment foarte haios”, a comentat Ferrero gestul romanului, care, desi invins, s-a impus la cateva din capitolele jocului. Astfel, el si-a trecut in cont 17 asi fata de doar 11 ai adversarului, a „bifat” doar trei duble greseli (cu una mai putin decat spaniolul) si a comis numai 34 de greseli nefortate – fata de 40 trecute in dreptul lui Ferrero.
In cursul saptamanii, Pavel va sosi la Bucuresti, pentru a i se alatura lui Victor Hanescu in pregatirea meciului cu Elvetia, din primul tur al Grupei Mondiale al Cupei Davis, programat la Sala Polivalenta in perioada 6-8 februarie. Un alt component al echipei tricolore, Razvan Sabau, evolueaza in aceste zile la challenger-ul de 100.000 de euro de la Heilbronn (Germania), acolo unde il va avea ca prim adversar pe belarusul Vladimir Voltcikov.

 
 

Urmărește-ne pe Google News