Loredana Groza este fără doar și poate unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România, dar nu numai. Dovadă că, atunci când vine vorba de ei, mulți artiști internaționali fac tot posibilul să-i fie prin preajmă. Duminică seara, staff-ul Loredanei a organizat un eveniment privat pentru a celebra reușita spectacolului de la Sala Palatului. Deși Loredana se aștepta ca la petrecere să-i găsească și pe bunii ei prieteni, tenorul Alessandro Safina, Damian Drăghici sau Răzvan Mazilu, în momentul în care a intrat în clubul unde avea loc distracția a rămas plăcut surprinsă să-l reîntâlnească pe fiul cel mare a lui Julio Iglesias. Julio Iglesias Jr. a venit special pentru diva noastră și pentru a se distra alături de ea. Nu este pentru prima dată când cei doi se distrează împreună, Julio Jr fiind un apropiat al artistei.

Petrecerea Loredanei a ținut până dimineață

Așa cum era de așteptat, petrecerea Loredanei a fost una de pomină, la care s-a cântat și s-a dansat până spre dimineață. Deși susținuse un concert cu doar o zi înainte de petrecere, Loredana a demonstrat încă o dată că este un artist desăvârșit, așa că a avut grijă să întrețină și de această dată atmosfera. Ajutată de trupa ei, Agurida, dar și de concurenții din echipa ei de la Vocea României, Loredana i-a făcut pe cei prezenți în club să nu stea nicio clipă jos. Până și celebrul tenor Alessandro Safina a arătat că știe să danseze impecabil pe ritmuri populare românești.

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News