Proiectul de lege are ca obiect de reglementare realizarea „Capabilităţii de sprijin de foc indirect” aferente programului de înzestrare „Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare”, pentru a contribui la descurajarea unei agresiuni împotriva României şi articularea unui răspuns adecvat la provocările actuale şi viitoare ale mediului de securitate.
„Se aprobă realizarea ‘Capabilităţii de sprijin de foc indirect’ aferentă programului de înzestrare ‘Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare’, prin atribuirea de către Guvernul României Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de stat de tip Letter of Offer and Acceptance – LOA specifice Programului Foreign Military Sales – FMS pentru achiziţionarea a trei sisteme cu câte 18 instalaţii de lansare fiecare, incluzând, dar fără a se limita la acestea, muniţia, elemente de comandă, control, senzori, suport logistic, mentenanţa, echipamente criptografice şi cu regim special, precum şi a serviciului de instruire a personalului la toate nivelurile necesare”, se arată în proiect.
Fondurile necesare realizării acestor achiziţii vor fi asigurate în bugetul Ministerului Apărării Naţionale. „Ministerul Apărării Naţionale gestionează sumele în valută aferente achiziţiilor prevăzute la art. 1 lit. a), prin cont analitic deschis pe numele acestuia în cadrul contului de valută al Ministerului Finanţelor Publice deschis la Banca Naţională a României. Soldul contului respectiv, înregistrat la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar, se reportează în anul următor şi se va utiliza în scopul finanţării costurilor aferente realizării obiectivului menţionat la art. 1”, mai stipulează proiectul.
Un alt articol al proiectului de lege prevede că Ministerul Apărării Naţionale trimite personal militar pentru îndeplinirea unor misiuni în afara teritoriului naţional în conformitate cu contractele încheiate în baza acestui act normativ.
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi proiectul de lege pentru achiziţionarea sistemelor de rachete HIMARS şi hotărârea referitoare la achiziția a 4 corvete multifuncţionale.
Anunțul a fost făcut la începutul săptămâni de către ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, la Antena 3. Premierul Viorica Dăncilă a declarat că achizițiile au avut ca și condiție care nu se negociază faptul că acestea vor fi produse în România, pentru a spriji, astfel, industria națională de apărare.
În luna noiembrie anul trecut, și achiziția rachetelor Patriot a fost adoptată de Parlament. Ministrul Apărării spunea că Guvernul dorește ca până la 1 decembrie să poată semna cu Guvernul SUA scrisoarea de acceptare, care constituie și contractul propriu-zis pentru primul sistem Patriot.
Citește și: De ce sunt săraci vârstnicii. Secretele dispariției Fondului Național de Pensii