UPDATE ora 11:05. O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că a fost pus din nou sub acuzare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Echipa a fost formată din procuroarea care se ocupă de dosarul Mineriadei, un poliţist şi o altă femeie. Aceştia au stat doar zece minute în vila unde locuieşte Iliescu.

În cazul lui Ion Iliescu a fost aplicată o procedură specială de punere sub acuzare, deoarece el nu se poate deplasa la sediul Parchetului, având 94 de ani.

„În cauza cunoscută generic sub denumirea Mineriada din 13-15 iunie 1990, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024,  efectuarea în continuare a urmăririi penale  faţă de  Iliescu Ion, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte ales al României, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari ), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal”, anunţă, vineri, Parchetul General, într-un comunicat de presă.

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

Puși sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității

Au mai fost puşi sub acuzare fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, gl.(r) Vasile Dobrinoiu (fost comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne) şi gl.(r) Peter Petre (fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele). Aceştia au fost chemaţi joi la Parchet, pentru a li se aduce la cunoştinţă acuzaţiile.

În iunie 2017, fostul preşedinte Ion Iliescu şi ceilalţi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii, însă în decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis restituirea dosarului la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei.

Procurorii militari susţin că, în luna iunie 1990, persoane cu funcţie de decizie în statul român la acel moment, printre care Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, ajutaţi de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau – între care Virgil Măgureanu – directorul SRI, Adrian Sârbu – consilierul prim-ministrului, au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei civile din Capitală.

În urma acțiunilor acestora au fost ucise patru persoane, două persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică şi/sau psihică a peste 1.300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea ilegală de libertate peste 1.200 de persoane.

Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO
Recomandări
Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO

Cum s-a desfășurat „Mineriada” din 1990

Începând cu 22 aprilie 1990, în Piaţa Universităţii din Bucureşti a avut loc o manifestaţie ce s-a desfăşurat pe durata mai multor săptămâni, până la data de 13 iunie 1990.

Manifestaţia avea caracterul unei opoziţii la puterea nou-instaurată în România după Revoluţia din 1989, manifestanţii solicitând verbal, prin comunicate şi alte forme de protest, ruperea de regimul comunist abia înlocuit în decembrie 1989, promovarea unor persoane care nu aveau un trecut de activist de partid, înfiinţarea unei televiziuni libere şi alte astfel de revendicări de sorginte democratică.

În acest context, Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu şi alte persoane din conducerea statului sau a Frontului Salvării Naţionale au lansat un atac împotriva manifestanţilor aflaţi fizic în Piaţa Universităţii.

Atacul reprezenta, în fapt, un pretext menit să mascheze acţiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestaţii, în special liderii de opinie, precum şi împotriva oricăror persoane care manifestau sau erau susceptibile de a manifesta o formă de opoziţie, în special studenţi, intelectuali sau persoane care exprimau apropierea de valorile occidentale.

Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux
Recomandări
Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux

„Pentru disimularea atacului, a fost construit un scenariu cu scopul ca adevăraţilor atacatori să li se piardă urma. O componentă importantă a acestui scenariu a constituit-o comunicarea publică, manipulativă, cu privire la pericolul pe care îl reprezentau manifestanţii pentru valorile democratice. Având în vedere amploarea atacului, punerea în aplicare a acestuia a necesitat angrenarea unui număr foarte mare de persoane. În acest sens, persoane din conducerea statului – Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, precum şi conducerea SRI, respectiv Virgil Măgureanu, cu participarea lui Adrian Sârbu, consilier al primului-ministru, ar fi constituit, potrivit probelor administrate, un grup criminal de tip sistemic, eterogen, de natură politică, administrativă, militară şi civilă, înăuntrul căruia a fost implicat un număr mare de persoane, cu o contribuţie de natură şi conţinut diferite la fapte produse la o scară impresionantă. În tabloul infracţional, persoanele care au efectuat în mod fizic actele de natură criminală au ocupat o poziţie inferioară în ierarhia grupului, însă conceperea şi orchestrarea comiterii infracţiunilor au revenit conducerii politice a statului român de la acel moment, prin persoanele menţionate”, explică procurorii.

Din actele administrate de procurori a rezultat „conivenţa” la nivelul planificării şi orchestrării planului infracţional, Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, alături de alte persoane cu putere de decizie, jucând rolurile-cheie, însă modalitatea prin care au ales să o pună în aplicare a fost prin intermediul altor persoane, neparticipante la înţelegere.

Acțiune represivă împotriva manifestanților din Piața Universității

Anchetatorii arată că, începând cu data de 13 iunie 1990, factorii de decizie de la acel moment au pus în practică o acţiune represivă împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti. În acest atac au fost implicate, în mod ilegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Acţiunea represivă a avut caracterul unui atac generalizat şi sistematic, în cadrul căruia au fost comise următoarele fapte: moartea prin împuşcare a patru persoane; violul a două persoane; vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.315 persoane; persecutarea prin privarea ilegală de dreptul fundamental la libertate şi siguranţă şi restrângerea acestui drept, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1.214 persoane.

Astfel, în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la Unitatea Militară 0575 Măgurele a Ministerului de Interne, unde au fost reţinute până în după-amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.

Concomitent, s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediile Institutului de Arhitectură şi Universităţii din Bucureşti, fiind percheziţionate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violenţă.

Conform hotărârii luate de către factorii politici, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, care s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele aflate în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii, împreună cu forţele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.

Acţiunile întreprinse de autorităţile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.

Autoritățile au folosit muniție de război

S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal patru persoane.

Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfăşurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii.

În acest context, minerii aduşi în Bucureşti au devastat sediile partidelor politice nou-înfiinţate sau reînfiinţate după Revoluţia din decembrie 1989 şi care se aflau în opoziţie, locuinţele principalilor lideri politici din opoziţie şi sedii ale publicaţiilor de presă independente şi ale unor instituţii de învăţământ. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureştiului, sub pretextul că aceştia au legătură cu manifestaţiile din Piaţa Universităţii.

Persoanele care au fost ridicate din Piaţa Universităţii, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestaţiile, au fost duse cu forţa în Unitatea Militară 0575 Măgurele şi în incinta Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri de la Băneasa, fiind private de libertate într-un mod ilegal şi în spaţii total improprii pentru deţinerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data de 21 iunie 1990.

Cazarea civililor aduşi de pe străzile Bucureştiului s-a realizat în condiţii total improprii, în garaje, atât bărbaţi, cât şi femei, minori şi bătrâni. Aceste persoane s-au aflat în permanenţă sub pază militară, nefiindu-le permis să ia legătura cu rudele sau cu altcineva din exterior, fără a primi asistenţă medicală adecvată şi fiind supuse la tratamente înjositoare şi degradante (inclusiv prin simularea unor execuţii colective sau prin gazarea colectivă prin eliberarea gazelor de eşapament în spaţiile de deţinere).

Parchetul face precizarea că starea de fapt reţinută şi încadrarea juridică a faptelor au la bază exclusiv probatoriul administrat după data de 04.06.2021, dată la care cauza a fost restituită la parchet, ca urmare a parcurgerii procedurii de cameră preliminară, în urma căreia au fost anulate toate probele administrate anterior anului 2017 şi s-a constatat nulitatea actelor de urmărire anterior efectuate.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (21)

hurricane   •   26.04.2024, 21:04

Doamne, rahatul sau rahatul turcesc e un produs dulce facut din zahar, amidon si arome alimentare. Mai mult, datorită conținutului foarte ridicat de zahăr, este mult mai dulce decât majoritatea dulciurilor, fiind mai apropiat în această privință de șerbet , de asta am si scris dulceata, serbet rahat, dar voi vat gandit repede ca trebuie cenzurat cuvintul ca e jignitor, felicitari " libertatea '' daca astai libertate

hurricane   •   26.04.2024, 19:43

10 minute, pai atat a durat urarile, bine vam gasit sanatos tovarase iliescu, sa va dea domnul multa sanatate tov. iliescu, si multe alte urari de bine si a trecut 10 minute. dar oare ia lasat sa intre incaltati sau sau descaltat la usa, io fi servit co o dulceata, serbet sau *** si un pahar de apa rece

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

BONY   •   26.04.2024, 19:34

,,Niciodata nu-i tarziu" este valabil pentru ceva pozitiv, nu pentru taiat frunze la caini. Unul dintre acesti caraghiosi a anchetat faptele de la revolutie timp de mai bine de doua decenii. Cu chiu cu vai,dosarul a ajuns in instanta unde a fost respins cu succes,iar omul a iesit la pensie cu grad de general,fara a face nimic util pentru pensia astronomica pe care o are.

Vezi toate comentariile (21)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
Știrileprotv.ro
Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
Orașul surpriză din România care a luat fața Bucureștiului. Are cel mai mare buget din țară, se construiește pe bandă rulantă și în fiecare zi apar alte locuri de muncă. Obiectivul este să devină localitatea nr. 1 din țară în materie de calitate a vieții și oraș de referință în UE
FANATIK.RO
Orașul surpriză din România care a luat fața Bucureștiului. Are cel mai mare buget din țară, se construiește pe bandă rulantă și în fiecare zi apar alte locuri de muncă. Obiectivul este să devină localitatea nr. 1 din țară în materie de calitate a vieții și oraș de referință în UE
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Observatornews.ro
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI