Gonea spre un meci şi s-a răsturnat
Citindu-le, rămâi cu impresia că “Il Luce” a fost mereu pe drumuri, grăbindu- se să-şi onoreze obligaţiile profesionale. “A venit Lucescu de la Hunedoara cu maşina. A venit e un fel de a spune. Ca întotdeauna, e un fel de prăbuşire spre Bucureşti, prin Valea Oltului şi pe Dealul Negru (n.r. – celebră şosea cu serpentine, din judeţul Argeş). N-am să reuşesc niciodată să înţeleg cum se împacă echilibrul general al lui Mircea cu această formă de nebunie la volan, un fel de cavalcadă pe miimi de secunde”, a scris Chirilă în cartea “Lucescu”. Episodul povestit în capitolul intitulat sugestiv “Nebunul de pe Dealul Negru” s-a petrecut pe 22 octombrie 1981, la doar o zi după ce Lucescu, care la 36 de ani activa ca antrenor-jucător la Corvinul, fusese numit şi “principal” la naţională. Şi asta nu e tot: vrând să explice pasiunea lui “Il Luce” pentru meseria de antrenor, Chirilă mai face o dezvăluire: “A fost pretutindeni acest «director tehnic» în trening, mereu la volanul maşinii, cu care s-a şi răsturnat o dată, ca să prindă repriza a doua a unui meci peste Dealul Negru”.
Nu schimba uleiul
Din cauza programului încărcat, Mircea Lucescu obişnuia să se plângă de lipsă de timp. “Nici nu ştiu când a avut timp să ajungă şi la Hunedoara. Şi apoi la Scorniceşti, pentru meciul cu FC Olt. Antrenorul frenetic e, mai curând, unul itinerant, un fel de nomad dispus să se oprească oriunde, ca să mai facă un joc. «Nici n-am timp să schimb uleiul la maşină». «Antilopa » aleargă tot timpul”, a scris Ioan Chirilă pe 17 aprilie 1982.
Pilota ca la Dakar
Mircea Lucescu a adus nu o dată jucători la lotul naţional cu propria Dacie. “O maşină roşie s-a oprit în faţă, pe Vasile Conta (n.r. – stradă pe care se afla sediul FRF). Părea venită de la Dakar, după raliul Safari. Au coborât Lucescu, Andone, Klein, Gabor şi Rednic. Au venit direct de la Cluj”, a scris Ioan Chirilă, referindu- se la un episod petrecut pe 26 octombrie 1981.
Rinat Ahmetov nu-l mai lasă să conducă
Cel mai bogat om din Ucraina (n.r. – avere de 16 miliarde de euro, conform Forbes), Rinat Ahmetov a sosit ieri, la bordul unui avion privat, în România. De la aeroport, miliardarul în euro a mers direct la Spitalul Universitar, unde a stat de vorbă cu antrenorul Mircea Lucescu.
“Doctorii vor face totul ca Mircea să revină cât mai repede, dar perioada de refacere va dura între 4 şi 6 săptămâni. Medicii îl pregăteau pentru operaţie şi el discuta doar despre fotbal. Trăieşte numai pentru fotbal. Acest sport îl va ajuta să îşi revină cât mai repede. Eu voi antrena echipa în lipsa lui Lucescu, am ajutoare bune”, au fost primele declaraţii ale lui Ahmetov, după vizita întreprinsă la spital.
“I-am adus un pulover, o eşarfă şi o căciulă cadou, care îl vor motiva să se însănătoşească mai repede. Oricum, nu va mai conduce vreo maşină, iar în Ucraina, la Doneţk, îi vom angaja mai mult ca sigur şofer, a asigurat Rinat Ahmetov, care a fost însoţit, pe tot parcursul vizitei în România, de fundaşul Răzvan Raţ, jucător la Şahtior Doneţk şi translator de ocazie pentru miliardarul numărul 1 din Ucraina.
Vezi imagini exclusive cu vizita miliardarului Rinat Ahmetov la Spitalul Municipal!