Ioan Gyuri Pascu a cântat, în urmă cu mai mulți ani, la reuniunile MISA.

În 2010, jurnaliștii timișoreni au făcut o anchetă despre un eveniment MISA, care se întindea pe șapte zile și pentru care erau închiriate principalele locații din oraș, conform stirilekanald.ro.

Jurnaliștii au descoperit că, la finalul unui seminar, pe afiș era trecut numele lui Ioan Gyuri Pascu, care era invitat să susțină un concert.

Conducerea Casei de Cultură din Timişoara a declarat, la acea vreme, că nu a ştiut cine era organizatorul seminarului şi al spectacolului şi a susţinut că sala a fost închiriată de o oarecare asociaţie, şi nu de MISA.

Cu toate acestea, întrebat de jurnalişti dacă ajunge la Timişoara să cânte şi dacă ştie cine l-a invitat, Ioan Gyuri Pascu a răspuns: “Dacă merg avioanele, eu vineri o să fiu la Timişoara pentru un recital de 40 de minute. Ştiu că am fost invitat de MIŞA, ba chiar e a două oară când le accept invitaţia. Oamenii aia nu mi-au făcut rău şi nu am de ce să fug de ei”.

Ioan Gyuri Pascu făcea parte din cultul Dang

Ioan Gyuri Pascu făcea, de câţiva ani, parte dintr-un cult ostil medicinei moderne, cel al maestrului Dang, unde mergea şi fosta sa soţie, Daniela Marin, ajunsă de altfel liderul mişcării în România, conform tolo.ro.

Un prieten foarte apropiat al actorului povestește cum i-a schimbat viața lui Gyuri acest cult.
Dang și secta sa au fost ținta mai multor acțiuni ale justiției din Europa, în final maestrul fiind condamnat la 4 ani de închisoare în Belgia. Imediat după moartea sa, fostul coleg al lui Gyuri de la Divertis, Cristi Grețcu, a făcut o declarație la ”Observatorul” Antenei 1: ”Gyuri a fost un om dezvoltat spiritual, care a îmbrățișat ezoterismul și anumite tratamente cu lumină, care își fac efectul, dar trebuie însoțite și de doctor”.Autoritățile occidentale o consideră o sectă periculoasă în special prin practicile periculoase din domeniul îngrijirii sănătății și prin fraudarea financiară a membrilor.

Citește și: Ioan Gyuri Pascu frecventa cultul Dang, ostil medicinei moderne

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News