Un Mercedes 500 SEL mai scump ca Hummer-ul
Masinile sunt o pasiune pentru Ioan Niculae. „Culmea, nu ma pricep la date tehnice. Ma atrag aspectul exterior si facilitatile”. Parcul auto propriu e intregit de un BMW X5, o camioneta Ford („habar
n-am ce tip”), un Jeep Grand Cherokee si doua Mercedesuri: SLK si 500 SEL. Ultimul dintre ele e mai scump decat Hummer-ul. O parte din masini se afla pe proprietatea pe care o detine la Zimnicea, cel mai sudic oras al tarii. E vorba de un complex hollywoodian de vreo trei case, cu piscina, teren de tenis, gazon impecabil, padure de salcii seculare si mini-cascade artificiale. Peste dig se vad bulgarii si alte doua achizitii recente: un iaht cumparat din Anglia cu 400.000 de lire sterline, adica 1 milion $ cu toate taxele incluse, si un vaporas de 150.000 $, cu 40 de locuri, salon si bucatarie, care urmeaza sa fie folosit pentru croaziere in Delta. La banii sai, Niculae isi permite pasiuni pe masura. Mai nou, calaria, manejul din Zimnicea adapostind doi lipitani, doi trapasi si un manz. Concediile sunt de vis, pentru a mai uita de stresul provocat de afaceri: numai anul acesta a pierdut peste doua milioane dolari din agricultura. Se mai relaxeaza jucand tenis si fotbal intr-o echipa de old-boys sau mergand la vila pe care o detine in Bucegi, la Piatra Arsa. Mai are una in Bucuresti, pe care o foloseste in timpul saptamanii.
Viitoarele investitii sunt de circa 5,5 milioane $
Planuri de viitor? Sunt destule si vizeaza tot Zimnicea, zona defavorizata si unde saracia ranjeste la colt de strada: e vorba de o fabrica de prelucrare a tutunului, unica in estul Europei, si de o fabrica de branzeturi, care va folosi laptele dat de doua ferme a cate 480 de vaci aduse din Olanda. Ambele vor functiona din martie 2003. Pentru prima, numai echipamentele au costat 3,5 milioane $, in cea de-a doua s-au bagat 2 milioane de euro. „In zona se spune ca se da spaga pentru a fi angajatul meu. Cei care sustin ca au facut-o deja pot sa vina la mine, sa vedem cine le-a cerut bani. Oricine va fi, o sa fie concediat. Nu accept pilele”.
Cum se simte Ioan Niculae in pielea sa? „Necesitatile sunt aceleasi, calitatea la care mi le indeplinesc e inalta. Sunt fericit ca am doua fete reusite. Cea mare, din prima casnicie, are 24 de ani si mi-a oferit un nepot. Sunt un bunic tanar. Cea mica are 13 ani, mi-e drag s-o vad cum creste”. Parintilor le-a facut o casa frumoasa in localitatea natala, Mihailesti, sora si cumnatul lucreaza pentru una din firmele sale.
Cel mai mult il doare falsitatea oamenilor. „M-am obisnuit sa ma urasca lumea, dar nu stiu de ce. Unora le-am facut atat de mult bine… In tara asta, oricum esti injurat, indiferent ce ai face. Am auzit atatea lucruri spuse despre mine, ca uneori ma si crucesc”. In incheiere, doua marturisiri. Ce isi doreste enorm? „Sa fiu sanatos”. Cea mai mare bucurie a lui Ioan Niculae? „Pot privi pe oricine in ochi, fara sa-mi fie jena”.