„Noi suntem mai norocoși, să spun așa. Avem o casă și in statul Arizona, unde am decis să stam o perioadă”, a povestit Ioana, aflată pe drum spre rezidență. „Am o afacere care nu necesită neapărat prezența fizică, un restaurant cu specific mediteranean, Lebanese Cuisine”, explică ea.

O româncă a fugit cu copiii din infernul incendiului din California: „Am plecat în Arizona. E miros de fum și aer poluat și la 4 ore de Los Angeles”
Ioana, dreapta, la deschiderea restaurantului. In mijloc e mama ei, Daniela, în stânga – sora Simina

Mi-am luat copilașii, am o fetiță de 6 ani, Nadine, și un băiețel de 11 luni, Nathan, am lăsat tot în urnă ca să putem respira aer curat, până trece haosul.

„Eu merg spre Arizona, fumul se vede și aerul e poluat chiar și la 4 ore de LA”, afirmă Ioana.

O româncă a fugit cu copiii din infernul incendiului din California: „Am plecat în Arizona. E miros de fum și aer poluat și la 4 ore de Los Angeles”
Fumul se vede și la mare depărtare de LA
Consiliile Județene au cheltuit peste 2 milioane de euro pe servicii juridice în ultimii cinci ani. Mai mult de jumătate din sumă a ajuns la trei mari case de avocatură
Recomandări
Consiliile Județene au cheltuit peste 2 milioane de euro pe servicii juridice în ultimii cinci ani. Mai mult de jumătate din sumă a ajuns la trei mari case de avocatură

„Am un prieten care și-a pierdut casa. După 35 de ani! A ars complet, în câteva minute”

„Am un prieten care trăiește aproape de zona incendiilor din LA, și-a pierdut casa. După 35 de ani! În câteva minute a ars totul, complet”, explică Ioana coșmarul trăit de cei care trăiesc în metropola californiană și în suburbii.

O româncă a fugit cu copiii din infernul incendiului din California: „Am plecat în Arizona. E miros de fum și aer poluat și la 4 ore de Los Angeles”
Prietenul, devastat după ce i-a ars casa din temelii

„O prietenă plângea la telefon. Îngrozitor. Multe atacuri de panică”

Ioana descrie un peisaj apocaliptic: „Oamenii sunt panicați, nu știu cum și unde să fugă. Am o prietenă care să chiar pe Hollywood Boulevard. a fost evacuată. A mers la hotel, are fetiță de câtva lun. Plângea când am vorbit la telefon. E îngrozitor”

„Am vorbit cu Cristian Tudor, cu care ai discutat și tu, la fel, atac de panică, trafic infernal, toți voiau să plece și nu știau unde să se refugieze. El a plecat doar cu strictul necesar, focul se apropia de blocul în care locuiește”, adaugă femeia.

Călin Georgescu i-a chemat la București să protesteze în numele lui, iar el a plecat din țară. Primele imagini cu susținătorii ajunși în Capitală
Recomandări
Călin Georgescu i-a chemat la București să protesteze în numele lui, iar el a plecat din țară. Primele imagini cu susținătorii ajunși în Capitală
profimedia-0952677610Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Ioana Inman spune că sunt afectați și cei din Orange County și că „am mulți prieteni în Pacific Palisades, zonă bună, s-au trezit cu munca de-o viață ștearsă în câteva minute”.

Consulat LA: „Nu avem informații să fie vreun cetățean roman afectat de incendii”

Consulatul General al României la Los Angeles a comunicat, în jurul orei 22.00, ora României, că „nu avem informații să fie vreun cetățean roman afectat de incendii”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
El este fiul lui Călin Georgescu. Are o meserie total diferită de a părinților lui și s-a aflat și ce alte afaceri mai are, dar și cât de mult câștigă: "Un șoc total, dar am avut norocul..." Uluitor, ce spune și despre victoria tatălui său
Viva.ro

Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Libertateapentrufemei.ro
Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Românii care stau la bloc riscă amenzi usturătoare. Gestul banal care le poate aduce o sancțiune de 3.000 de lei
FANATIK.RO
Românii care stau la bloc riscă amenzi usturătoare. Gestul banal care le poate aduce o sancțiune de 3.000 de lei
Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani
Unica.ro
Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani
Afacerea în care a investit Iancu Guda când avea 14 ani: Banii au produs bani pentru mine. Fără să depun efort
Observatornews.ro
Afacerea în care a investit Iancu Guda când avea 14 ani: Banii au produs bani pentru mine. Fără să depun efort
Horoscop 10 ianuarie 2025. Fecioarele au un moment bun pentru a reveni la cumințenia sănătoasă care le poate face zilele mai frumoase
HOROSCOP
Horoscop 10 ianuarie 2025. Fecioarele au un moment bun pentru a reveni la cumințenia sănătoasă care le poate face zilele mai frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI