«Tremur de frig şi de jenå»

În sala de acum goală intră o doamnă, poliţistă, presupun. Mă roagă să-mi golesc buzunarele şi să-mi dau jos hainele. “Până la piele!”. Tresar violent. Deşi rostite pe un ton politicos, cuvintele mă izbesc dureros. “Regulamentul procedurii de încarcerare”, îmi spune. Tremur de frig şi… de jenă, dar mă execut. Raţional, înţeleg motivele pentru care procedura impune această umilinţă. Emoţional, mă simt profund vexată. Raţional, realizez că momentul încarcerării marchează trecerea de la statutul de om liber la cel de “persoană privată de libertate”. Emoţional însă, simt acut trauma pierderii respectului de sine. Reîmbrăcată, dar nu revenită din starea de confuzie, sunt condusă către arestul propriu- zis, cu intrarea la demisol. Uşa grea, de metal, se deschide cu un pocnet de zăvoare. Un culoar lung, întunecat, flancat de alte uşi de metal, duce către o cameră mică, cu mobilier părăginit, biroul “şefului de tură. “Scoateţi toate obiectele din bagaj şi puneţi pe birou banii şi obiectele de valoare”. Una câte una, hainele sunt cercetate cu atenţie, până şi la cusături. Şnururile şi şireturile de la adidaşi sunt scoase. Trusa de manichiură, dresurile, sutienele, puse deoparte, vor intra în magazie.

Imagini greu de privit din centrele unde copiii cu dizabilități erau ținuți încuiați cu zăvoare, ca să nu iasă din camere, în Mureș
Recomandări
Imagini greu de privit din centrele unde copiii cu dizabilități erau ținuți încuiați cu zăvoare, ca să nu iasă din camere, în Mureș

«Mi-am pierdut identitatea»

În timp ce unul dintre agenţi mă “uşurează” de orice obiect socotit “periculos” în cazul în care m-ar bântui gânduri de sinucidere, şeful de tură, după ce mi-a golit portofelul, se chinuie cu punerea pe “căprării” a monedelor mărunte de “sekeli” israelieni. De ce nu mi-oi fi cumpărat cu ei o ultimă îngheţată? Mă priveşte cu reproş, numărând fiecare bănuţ. Să-i ia naiba, totul trebuie trecut în procesul-verbal! Îl percep contrariat şi deziluzionat. Nu-i vine a crede că Ioana Maria Vlas stă foarte “subţire cu averea”! Ce, parcă e singurul? “Aveţi numărul… ţineţi-l minte! De acum înainte, aşa veţi fi strigată!”. Mă cutremur… Un număr? Mi-am pierdut identitatea? Ceremonialul încarcerării, prin finalul său “birocratic”, devine absolut simbolic. “Voi, cei care intraţi, lăsaţi- vă numele afară… împreună cu speranţele!».
Citiţi luni continuarea dezvåluirilor senzaţionale ale Ioanei Maria Vlas

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
El este fiul lui Călin Georgescu. Are o meserie total diferită de a părinților lui și s-a aflat și ce alte afaceri mai are, dar și cât de mult câștigă: "Un șoc total, dar am avut norocul..." Uluitor, ce spune și despre victoria tatălui său
Viva.ro

Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Libertateapentrufemei.ro
Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Țara din Europa care i-a cucerit pe turiști. E alternativa perfectă pentru Grecia sau Spania și e aproape de România
FANATIK.RO
Țara din Europa care i-a cucerit pe turiști. E alternativa perfectă pentru Grecia sau Spania și e aproape de România
Directă din fire, Dana Budeanu a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. După ce l-a numit ”fătălău în pantaloni roșii” în fața tuturor, acum a spus clar: ”Până la o limită...” Nimeni nu se aștepta la ce a urmat

Locul din inima Bucovinei care atrage turiştii ca un magnet. O noapte de cazare aici variază între 300 şi 400 de lei
Observatornews.ro
Locul din inima Bucovinei care atrage turiştii ca un magnet. O noapte de cazare aici variază între 300 şi 400 de lei
Horoscop 12 ianuarie 2025. Scorpionii se lasă prinși, fără luptă, în mrejele unor situații demult trecute, ca să se simtă din nou ca atunci
HOROSCOP
Horoscop 12 ianuarie 2025. Scorpionii se lasă prinși, fără luptă, în mrejele unor situații demult trecute, ca să se simtă din nou ca atunci

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI