„În noiembrie, Asociaţia Europeană a Medicamentului (EMA) recomanda administrarea vaccinului anticovid la copiii cu vârsta între 5-11 ani. Spania, Italia, Franţa şi alte ţări europene administrează vaccin copiilor din luna decembrie. Germania vaccinează din decembrie copiii vulnerabili (…)”, a transmis Mihăilă, pe pagina oficială de Facebook.

Fostul ministrul al sănătății a atras atenția că, între timp, tot mai multe studii confirmă faptul că trecerea prin boală la copii poate favoriza apariţia diabetului de tip 1, iar ”asta înseamnă tratament cu insulina pe toată durata vieţii”. 

La noi, deşi avem recomandarea EMA, deşi există semnate contractele cu unul dintre furnizori pentru 2022, livrarea vaccinului pentru copii este întârziată. Asta deşi nu am avut aproape deloc restricţii de sărbători, am trimis copiii la şcoală încă din 3 ianuarie şi avem o rată mică de vaccinare la adulţi.

Ioana Mihăilă:

Medicul mai reamintește că „testarea în şcoli este acum blocată pentru că statul român a organizat o licitaţie cel puţin discutabilă”.

Potrivit fostului ministru al sănătăţii, „motivele invocate nu pot fi luate în serios”.

„Faptul că nu a existat prevedere bugetară pentru dozele de vaccin pentru copii nu poate fi o scuză, în contextul în care anul trecut am avut buget separat şi contract cu acelaşi furnizor”.

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

Mihăilă menţionează că Guvernul poate să dea bani din fondul de rezervă pentru cheltuieli noi, „neprevăzute”, dar că banii au fost alocaţi primăriilor sau pentru pensii speciale.

„Și trebuie luat în calcul și faptul că Guvernul poate să dea bani din fondul de rezervă pentru cheltuieli noi, «neprevăzute». Dar, Guvernul a preferat să împartă fondul de rezervă discreționar primăriilor și acum să crească pensii speciale. Pentru asta există buget, pentru a preveni complicațiile la copiii din România care vor trece printr-un nou val de infectări, nu există”, a mai transmis Mihăilă.

Ministerul Sănătății a anunțat luni că primele doze de vaccin anti-COVID de la Pfizer pentru copiii de 5-11 ani ajung în România în perioada 21-25 ianuarie. Administrarea vaccinului de la Pfizer pentru această grupă de vârstă a fost aprobată la finalul lunii noiembrie 2021 de către Agenția Europeană a Medicamentului.

De altfel, mai multe state europene au început imunizarea la această grupă de vârstă încă din decembrie.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI