„Deja este destul de târziu. Adoptarea proiectului de lege este bine să fie oricând, însă cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a afirmat Ioana Mihăilă la Profit News, conform news.ro.

Fostul ministru USR a spus că este surprins de discursul parlamentarilor PSD, care, deşi sunt medici, tratează subiectul în cheie politică, făcând referire la Alexandru Rafila și la Adrian Streinu Cercel. „Pe de o parte, mă surprinde discursul PSD care ţine să menţioneze că are specialişti pe sănătate şi totuşi aleg să meargă pe varianta politică şi să nu meargă pe varianta acestui certificat verde”, a mai spus aceasta.

Mihăilă a mai afirmat că partidul din care face parte, USR, este dispus să discute despre variante ale certificatului verde, dar trebuie un consens politic pentru adoptarea legii. 

Fostul ministru mai consideră că includerea în lege a unor prevederi pentru testarea gratuită „ne duce într-o întârziere foarte mare” şi nu se atinge scopul urmărit, respectiv creşterea ratei de vaccinare.

Senatul a respins, miercurea trecută, proiectul de lege PNL – UDMR prin care se impune prezentarea certificatului verde la locul de muncă în unele unităţi publice şi private. PSD și AUR au votat împotrivă. Proiectul a ajuns la Camera Deputaţilor, fiind trimis pentru raport la şase comisii, ceea ce, susţine Ioana Mihăilă, va duce la întârzieri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News