„Faptul că dorinţa de vaccinare a scăzut în ultima perioadă reprezintă un motiv real de îngrijorare. Cumva era de anticipat pentru că există un procent, o parte a populaţiei care dorea să se vaccineze şi a ajuns să se vaccineze, dar există și o parte a populaţiei care are nevoie de un imbold să ajungă la vaccinare”, a declarat Ioana Mihăilă la B1 TV, potrivit Agerpres.

Ministrul sănătății consideră că s-a ajuns în punctul în care unii români au „nevoie de un oarecare imbold” sau să aibă „vaccinul foarte-foarte aproape şi foarte uşor disponibil”.

Ioana Mihăilă a precizat că accesul la vaccin nu mai reprezintă o problemă decât, eventual, în mediul rural, „unde nici medicul de familie nu a început să vaccineze”.

În acest sens, ministrul a menționat că a început discuţiile cu Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV, „tocmai să vedem cum putem muta din resursele umane, mai ales, din mediul urban spre rural ca să creştem şi acolo rata de vaccinare”.

Afirmațiile Ioanei Mihăilă vin în contextul în care doar 52.700 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore.

Un număr atât de mic nu s-a mai înregistrat din duminica Paștelui ortodox, 2 mai, când au fost imunizate 41.273 de persoane în 24 de ore.

 
 

Urmărește-ne pe Google News