Acordul pentru vaccinurile din 2022-2023 s-a făcut după informarea printr-un memorandum a întregului Guvern, spune fostul ministru al Sănătății.

„Vaccinurile care au expirat au fost comandate înainte ca vreun ministru USR să se afle la guvernare. Și că prin acordul dintre Comisia Europeană, statele membre și producătorii de vaccinuri, țările Uniunii Europene s-au obligat să comande în avans vaccinuri de la mai mulți producători, pentru ca aceștia să poată să finalizeze într-un timp record dezvoltarea și producția de vaccinuri împotriva COVID-19. Aceste comenzi au fost plasate la finalul anului 2020, iar în timpul mandatului meu, de câte ori s-au aprobat noi vaccinuri am decis să comandăm numărul minim pe care acordurile îl permiteau”, a transmis Ioana Mihăilă, marți, pe Facebook.

Ea a susţinut că actualul ministru al sănătăţii, Alexandru Rafila, „cu securea celor peste 1 milion de vaccinuri expirate pe care le putea vinde sau dona deasupra capului, se străduieşte să arunce vina în altă parte”.

Mihăilă i-a amintit lui Rafila că de cinci luni conduce Ministerul Sănătăţii, iar „dacă vrea să-şi acopere incompetenţa să o facă în alt mod”.

„De exemplu, în ultimele zile aţi mai auzit ceva despre incapacitatea dânsului de a împărţi zecile milioane de pastile cu iod (că tot e proiectul fanion al dânsului)? Nici măcar o simplă operaţiune nu a fost în stare să facă. Sau despre cum se pierd fonduri europene din PNRR sau Programul Operaţional Sănătate? Sau cum va trebui să renunţe la o parte din finanţarea spitalelor regionale din Programul Operaţional Regional pentru că încă se înregistrează întârzieri în cheltuirea banilor? Sau vrea domnul ministru să acopere aşa legea colegilor lui de dat liber la furat cu achiziţii publice de lucrări fără licitaţie până la 5 milioane de lei? Pare că ministrul Sănătăţii Prof. univ. dr. Alexandru Rafila a uitat că grija faţă de oameni este mai presus decât populismul de partid”, a conchis Mihăilă.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat, marţi, despre acuzaţiile aduse de liderul PSD Marcel Ciolacu, privind achiziţia de vaccinuri, în perioada în care a fost premier, că „putem să o anchetăm pe Ursula von der Leyen, să vedem ce a avut în cap când a făcut acest contract cu toată Uniunea Europeană”. ”Putem să băgăm şi iertarea de datorii pe care o facem către sectorul Apărare, de ce dăm bani unei bănci precum CEC”, a mai spus Cîţu.

La rândul său, ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, marţi, că Ministerul Sănătăţii a avut posibilitatea anul trecut să refuze achiziţia de noi doze de vaccin, însă, în mai 2021, a acceptat doze suplimentare pentru anii 2022 şi 2023. În cei doi ani sunt aşteptate în România aproape 40 de milioane de noi doze de vaccin.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI