Ioana Mihăilă a precizat în conferința de presă de miercuri, 21 aprilie, că a lucrat bine cu fostul ministru al sănătății, Vlad Voiculescu, și că „mă aștept să lucrez bine și cu domnul Florin Cîțu”, cât timp „amândoi ne orientăm spre aceleași obiective, obiectivele de reformă”.
Întrebată dacă s-a sfătuit cu Vlad Voiculescu, Mihăilă a răspuns că l-a întrebat pe acesta „dacă crede că voi supraviețui” și fostul ministru i-a răspuns „că speră că da”.
„Cel mai frică îmi este că nu voi apuca să finalizez sau să pun pe drumul cel bun reformele pentru care am venit aici”, a mai spus Ioana Mihăilă la conferința de presă.
Principalele declarații făcute de noul ministru al sănătății:
- Avem o șansă istorică de a remedia măcar o parte dintre probleme în perioada următoare
- Mandatul meu se va concentra, pe lângă gestionarea pandemiei, pe trei priorități
- În primul rând, atragerea și utilizarea de fonduri europene pentru reforme și investiții în sănătate. Am propus investiții de 2,6 miliarde de euro în infrastructura spitalicească
- În al doilea rând, creșterea accesului la servicii medicale de bază. Am prevăzut investiții de 330 de milioane de euro în asistența prespitalicească, cabinete ale medicilor de familie și caravane medicale
- În al treilea rând, reforma managementului spitalelor, avem nevoie de oameni bine pregătiți în funcții de conducere. Competența în funcții de conducere este o necesitate, nu un moft.
Multe proiecte au început deja în mandatul lui Vlad Voiculescu, le voi continua fără ezitare. USR-PLUS a primit votul cetățenilor pentru că a prezentat un plan de guvernare care include reforme și transparență. Voi accelera prezentarea din oficiu a tuturor datelor publice relevante. Este o datorie față de cetățeni.
- Am venit aici să fac treabă. Am lucrat bine și cu domnul Vlad Voiculescu și mă aștept să lucrez bine și cu domnul Florin Cîțu. Așa că mă aștept să comunicăm bine, atâta vreme cât amândoi ne orientăm spre aceleași obiective, obiectivele de reformă.
- Deja, împreună cu colegii din cabinetul Vlad Voiculescu, am demarat pași în vederea ameliorării siguranței din spitale. Încă din februarie a fost semnat memorandumul prin care s-au alocat 50 de milioane de euro
L-am întrebat (n.red. pe Vlad Voiculescu) dacă crede că voi supraviețui și mi-a răspuns că speră că da. Cel mai frică îmi este că nu voi apuca să finalizez sau să pun pe drumul cel bun reformele pentru care am venit aici.
- Clinica mea nu a fost niciodată în subordinea Ministerului Sănătății, iar din ianuarie, de când am venit la minister, am întrerupt orice relație contractuală cu clinica
Despre relația cu presa: „Trebuie o comunicare responsabilă”
Noul ministru al sănătății a explicat că atât oficialii instituției, cât și presa, au datoria să „comunice responsabil”.
- În ceea ce privește comunicarea publică, cred că atât noi, cei care suntem la Ministerul Sănătății, cât și presa, trebuie să comunice responsabil și eficient, pentru că altfel mesajele transmise riscă să fie interpretate greșit.
„Nu voi șterge cu buretele aspirațiile comune pe care le-am avut cu Vlad Voiculescu”
Întrebată dacă Vlad Voiculescu va fi consilier și va apela la el pentru sfaturi, noul ministru al Sănătății a răspuns:
- Echipa se formează în acest moment, dar nu pot să spun că voi șterge cu buretele aspirațiile comune pe care le-am avut împreună cu Vlad Voiculescu. Dar perioada care urmează este cu Ioana Mihăilă la Ministerul Sănătății, iar mandatul este al meu
„Se vor analiza diferențele dintre numărul de decese raportate în Corona Forms, față de cele din Alerte MS”
Întrebată dacă are acces la cele două platforme în care se raportează numărul deceselor de COVID-19, dacă știe numărul deceselor raportate pe Alerte MS și dacă va face publice datele deceselor pe fiecare spital în parte, Ioana Mihăilă a spus:
- În acest moment, eu nu am acces la cele două platforme, dar menționez că accesul este securizat și îl au cei din centrul de comandă. În acest moment, există o echipă care va analiza datele și diferențele dintre numărul de decese raportate în Corona Forms, față de cele din Alerte MS și atunci când această cercetare va fi finalizată vom reveni cu un răspuns. În momentul acesta, numărul oficial al deceselor din 20 aprilie, raportat de către centrul de comandă, este 237
Ioana Mihăilă a fost propunerea USR-PLUS pentru funcția de ministru al sănătății, după revocarea de săptămâna trecută a lui Vlad Voiculescu. Mihăilă este un medic enodcrinolog din Oradea, fost președinte PLUS Bihor și, din 1 februarie 2021, era secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Ea a contribuit la elaborarea ordinului de ministru care a obligat explicit spitalele și DSP-urile să lucreze prioritar pe testarea Covid cu laboratoarele publice de PCR, care uneori erau folosite la capacitate redusă, în timp ce comenzile mergeau la privați, după cum a scris Libertatea săptămâna trecută.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro