„Vrem să încurajăm medicii de familie, autorităţile locale şi preoţii, cei care sunt mai aproape de oamenii din mediul rural, să meargă mai departe şi să îi încurajeze să se vaccineze. În plus, avem în lucru o ordonanţă prin care oferim medicilor de familie pentru serviciul de vaccinare pe care îl oferă la domiciliul pacientului, fie că este vârstnic, fie că este nedeplasabil, fie că e mai greu deplasabil, un tarif mai mare pentru a facilita tocmai această vaccinare la domiciliu”, a declarat ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, în timpul unei vizite la Petreşti, Dâmbovița, la centrul mobil de vaccinare a populaţiei împotriva SARS-CoV-2, aflat în incinta Căminului cultural din localitate.

De asemenea, ministrul a adăugat că pentru pacienţii cu boli cronice se va începe vaccinarea în ambulatoriile de specialitate, tocmai pentru a ţinti mai bine acele persoane care sunt şi la cel mai mare risc de a contracta şi a dezvolta complicaţii în caz de infecţie cu coronavirus.

„Acestea sunt măsurile pe care Ministerul Sănătăţii le dezvoltă, dar, împreună cu CNCAV-ul, participăm la activităţile din caravanele de vaccinare, din acţiunea «Oraşul vaccinează satul»”, a precizat ministrul Ioana Mihăilă.

Joi, 15 iulie, doar 14.816 persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore, conform datelor Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID.

În total, de la începutul campaniei de vaccinare, în România au fost imunizate un număr de 4.855.925 de persoane, iar 4.694.452 au primit schema completă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News