Ioana Șulea, cunoscută datorită titlurilor obținute la categoria bikini fitness, e încrezătoare că rigorile vieții de sportiv o vor ajuta și în aventura sa exotică în Madagascar, în ”Ultimul Trib”, în curând, la Antena 1.
Ioana are peste 20 de medalii obținute, inclusiv titlul de campioană mondială, obținut în 2016 în Santo Domingo, Republica Dominicană, în cadrul Campionatului Mondial de Juniori. Cu toate acestea, Ioana își dorește în continuare să scrie istorie în numele României și continuă antrenamentele extrem de grele, pentru a fi pregătită anual în cele două sezoane de competiție, atât în Europa cât şi în Statele Unite ale Americii.
Obișnuita cu rigorile vieții sportive, Ioana crede că ar putea face față și lipsurilor din Madagascar. ”Nu mi-e frică de un test de supraviețuire, sunt obișnuită și să nu mănânc sau să beau apă două-trei zile, dar cred că psihologic va fi cel mai greu. Sunt foarte ambițioasă, când îmi pun ceva în cap, sunt în stare să renunț la orice pentru a reuși. Așa a fost și când le-am spus părinților de culturism: inițial nu au fost de acord, ziceau că e un sport de bărbați, dar acum sunt cei mai mari susținători ai mei și mă însoțesc peste tot”, mărturisește Ioana.
”Ultimul Trib”, noua provocare lansată de Antena 1 va trimite trei grupuri extrem de curajoase și de puternice într-o aventură într-un tărâm plin de pericole și de neprevăzut: Madagascar! Lor li se alătură, din postura de prezentator, actorul Octavian Strunilă.
Citește și