Sotia primului-ministru, Calin Popescu Tariceanu, este, zilele acestea, in focul examenelor. Ioana, avocat de profesie, a dat ieri primele teste pentru obtinerea unuia dintre cele 74 de posturi de notar public.
Constiincioasa, Ioana Tariceanu a ajuns la Complexul ‘Leu din Capitala la 8.45, cu un sfert de ora inainte de inceperea examenului. Timp suficient pentru a spune, emotionata, cateva cuvinte ziaristilor.
‘Chiar daca am avut multe examene, la facultate si ca avocat, am emotii. E normal sa fie asa. Mai vorbim dupa, a zis Ioana, dupa care a intrat in sala. Cateva ore mai tarziu, candidata, care se ‘bate cu alti 300 de pretendenti pentru un post de notar public, a iesit radiind din aula facultatii. ‘Am facut bine. Sper sa iau nota maxima, doar am invatat o luna. Imi doresc sa fiu notar pentru ca meseria de avocat e stresanta, a spus Ioana.
O noua moda printre femeile-politician
Fiica cea mare a presedintelui Traian Basescu, Ioana, a sustinut si ea anul trecut examenul pentru a deveni notar. A luat nota 7,53 si i s-a repartizat un post in Paunesti – Vrancea. Si deputatul PSD Manuela Mitrea, sotia fostului ministru al transporturilor, Miron Mitrea, e notar de patru ani.