O Tânără De Etnie Romă Crescută în SUA și Doctorandă La Stanford Critică Discursul Papei: „M-a Deranjat Că N-a Zis Cuvântul Holocaust și Că N-a Zis Cuvântul «sclavie»”

Ioanida Costache, o tânără de 29 de ani, de etnie romă, spune că “A fost foarte important că și-a cerut iertare de la romi, ca un gest simbolic, dar putea să fie mai specific”.
“În America, toată lumea știe că a existat sclavie, în România, nu – în manualele de istorie nu există chestia asta. Romii au fost ținuți sclavi doar în România! Și dacă societatea română nu recunoaște asta, cum putem aștepta ca restul lumii să știe despre asta?”.

de Delia Marinescu
Ioanida Costache s-a născut în 1990, în Portland, Oregon, din părinți români, de etnie romă, care emigraseră în SUA, în 85. Tatăl ei venea dintr-o familie de romi lăutari din București și mama, din una de romi ursari, iar ea a crescut între sentimentele de mândrie a tatălui și rușinea mamei, toate țesute de etnia lor.

Și tatăl simțise rușinea în familia lui, dar a reușit să nu o transmită mai departe copiilor. “Bunicămiu nu mai cânta la vioară, pentru că soția lui i-a zis: «Nu mai vreau să te duci la restaurant să te facă cioară: Ia vino, cioară, încoace, mai cântă-mi și mie ceva». Și bunicămiu s-a făcut frizer, n-a mai cântat la vioară”, povestește Ioanida, într-o română bună, în care îi mai scapă din când în când cuvinte în engleză.

Cuvântul “cioară” îl pronunță însă perfect și apăsat, ca o dovadă că urmele rasismului au rămas intacte, dincolo de limbă.

Viniluri cu Romica Puceanu, suvenire peste Atlantic

Stăm de vorbă într-o cafenea din București, unde tânăra de 29 de ani își face cercetarea de teren pentru doctoratul în etnomuzicologie la Universitatea Stanford din SUA.

Pentru că și-a dorit mult să fie lăutar, dar până la urmă s-a făcut cosmetician, tatăl Ioanidei a dat-o, la 5 ani, la lecții particulare de vioară. Profesorii americani o învățau să cânte Bach și Beethoven, iar acasă asculta viniluri cu Romica Puceanu pe care tatăl ei le înghesuise în singura valiză cu care trecuse oceanul. “Făceam lecții de vioară și tata voia să-l învăț și pe el și am făcut puțin chestia asta”, își amintește tânăra.

**«Eu eram superrușinată cu faptul că sunt țigancă»**

Mama ei ar fi vrut cumva ca urmele rădăcinilor lor să se piardă odată ajunși peste ocean, pentru ca fiii ei să nu trăiască ce trăise ea. “Avea pielea cea mai neagră dintre surorile ei și cred că asta a traumatizat-o de mică, pentru că sora ei îi zicea: «Mi-e rușine să ies cu tine din casă că ești neagră». Și la nunți, dacă făcea poze, îi zicea: «Ai stricat poza». Și fix asta mi-a zis mie odată, când mă pregăteam să merg la o nuntă: «Trebuie să te îmbraci frumos, să nu strici poza». Eu eram superrușinată cu faptul că sunt țigancă”, își amintește Ioanida, fără să o învinovățească pe mama ei.

Eu niciodată nu o judec pe maică-mea, eu înțeleg că ea a fost o persoană foarte traumatizată la rândul ei și nu a știut altceva, ea credea că mă protejează
– Ioanida Costache

Tânăra spune că nu stătea niciodată la soare în copilărie, ca să nu i se închidă pielea și mai tare.

„Eu nu cunoscusem alți romi, eram atât de izolată în America!”

Când avea 20 și ceva de ani, a citit un articol în The New York Times, intitulat “The gypsy in Me”, scris de o femeie romă din România, Cristiana Grigore, în prezent cercetătoare la Universitatea Columbia din New York.

“Ea vorbea exact de toate chestiile astea, realitatea mea și că tot așa s-a simțit și ea în România, în satul ei, o tundea maică-sa scurt, nu se dădea romă la școală și a fost eye opening pentru mine, pentru că eu pur și simplu nu auzisem chestiile astea, nu aveam cu cine să vorbesc despre asta”, își amintește Ioanida.

Mai apoi, în 2013, când avea 23 de ani, Ioanida Costache a venit pentru prima dată în România, cu o bursă Fulbright și cu dorința de a-și înțelege mai bine originile rome. A studiat muzică lăutărească cu lăutarul Nicu Ciotoi pe care l-a abordat când l-a auzit cântând în Centrul Vechi și care a primit-o la lecții după ce a auzit că tânăra romă crescută în SUA știe Hora Mărțișorului.

Momentul în care i-a dispărut rușinea și s-a simțit pentru prima dată mândră că e romă a fost pe 8 aprilie 2014, de Ziua Internațională a Romilor, când a fost invitată de ONG-ul Romani Criss, să cânte imnul romilor, Jelem Jelem.

“Și pe urmă am ținut un mic discurs și m-am uitat în sală, erau foarte mulți romi și m-am simțit așa, parte dintr-o comunitate. Pentru mine a fost ceva minunat, pentru că eu nu cunoscusem alți romi, eram atât de izolată în America!”, spune Ioanida.

Alexandrina Radu, bătrâna de 90 de ani din Dolhasca, supraviețuitoare a Holocaustului

După anul petrecut în țară cu bursa Fulbright, Ioanida s-a întors în State și s-a înscris la un doctorat la Stanford, ca să studieze și să promoveze în SUA muzica romilor. “Am și un capitol legat de Holocaust”, adaugă ea. În 2018, a revenit în România, ca să mai facă cercetare de teren.

“Am fost în Dolhasca, lângă Suceava, și am cunoscut o femeie supraviețuitoare a Holocaustului, Alexandrina Radu, care are un cântec despre deportări și care descrie cum veneau jandarmii la tine să te ia. Acum are 90 de ani, era destul de mare să își amintească, și zicea că vecinii ei din lagăr cântau cântecul ăsta și ea l-a ținut minte”, spune tânăra cercetătoare.

Povestea ei de viață și contactul direct cu supraviețuitori romi ai Holocaustului au făcut-o să vadă cu ochi mai critici decât ai altora discursul pe care Papa l-a adresat romilor, pe 2 iunie, la Blaj.

„Papa nu a putut sau nu a vrut să spună cuvântul Holocaust”

-Cum ai perceput tu, ca tânără de etnie romă, discursul Papei? Ce te-a nemulțumit în primul rând?
-Ce m-a deranjat cel mai mult în discursul lui a fost că în general a fost așa, la un mod foarte superficial. De exemplu, când vorbește despre persecuția romilor, nu zice absolut nimic specific. M-a deranjat că n-a zis cuvântul “Holocaust” și că n-a zis cuvântul “sclavie”.

Foarte mulți oameni au crezut că a fost implicit, dar eu nu cred că este ok chestia asta, pentru că e o luptă foarte mare, nu numai în România, dar și în SUA și peste tot ca Holocaustul romilor să fie recunoscut. Și faptul că Papa nu a putut sau nu a vrut să spună cuvântul “Holocaust” a fost o șansă pierdută de a duce un mesaj în întreaga lume despre ceva care s-a întâmplat în istorie și care nu e foarte cunoscut.

În România, sunt oameni de etnie romă care au fost supraviețuitori ai Holocaustului și care nu primesc pensie, pentru că nu pot să dovedească faptul că au fost deportați și lupta asta a lor e necunoscută

-Ce alte minusuri ți s-a părut că a mai avut abordarea lui?
-Tot discursul e adresat romilor și la un moment dat vorbește despre ură și zice să lăsăm ura și resentimentele, să trecem peste. Din punctul meu de vedere, ca persoană de etnie romă, e ca și cum cineva te-a lovit, dar tu nu trebuie să ții ură, deși persoana care te-a lovit nu și-a cerut scuze.

El și-a cerut scuze ca Papa de la Roma, dar BOR nu și-a cerut scuze că a ținut sclavi romi timp de 500 de ani.

Deci când cel care a produs trauma încă nu și-a cerut scuze și tu te uiți la victimă și îi spui «iartă!» omiți un pas: să ceri abuzatorului să își ceară iertare

-Alt punct care ți s-a părut eronat?
-De asemenea, dă vina pe victime pentru că simt furie. Furia poate fi foarte puternică pentru activism. Când te-a supărat ceva, faci ceva, scrii un articol, organizezi un protest, așa se fac schimbările în societate, pornesc de la o supărare, o nemulțumire. Și, într-un fel, Papa a castrat puterea acestei furii care i-ar putea face pe oameni să lupte pentru drepturile lor în societate.

Mai vorbește despre “specificitatea” și “unicitatea” romilor. Și când zici asta, zici: “Ești în mod inerent diferit” și asta poate însemna că exotizezi, că zici “Să aducem romii în umanitate, că ei nu sunt acolo deja. Noi, albii, existăm în lumea noastră bună și hai să îi aducem și pe ei acolo unde suntem noi, în centru”. E un discurs de supremație. Când zice “specificitatea” lor înseamnă că mai întâi te vede ca rom înainte să te vadă ca om și asta e foarte periculos.

A fost foarte important că și-a cerut iertare de la romi, ca un gest simbolic, dar putea să fie mai specific

-Acum, ce a fost bun în discursul lui sau de ce crezi că a fost bine că a vorbit despre asta?
-Poziția mea nu este că a fost nașpa, nu a fost bine că Papa a făcut asta, ci este mai degrabă a fost bine, dar putea să fie mai bine. Papa luptă, nu numai în contextul ăsta, dar în toată Europa, contra populismului și rasismului și e excepțional că abordează lucrurile din perspectiva asta mai progresistă. A fost foarte important că și-a cerut iertare de la romi, ca un gest simbolic, dar putea să fie mai specific.

-Cum ți s-a părut că a fost discursul lui primit în România?
-În general, cred că a fost foarte bine primit, eu vorbesc acum de Facebook, unde am văzut că foarte mulți romi și neromi au distribuit discursul despre iertare și au sărbătorit momentul.

Și eu eram aproape să dau share la chestia aia, dar după ce am văzut foarte multe share-uri, m-am gândit că vreau să ascult tot discursul, pentru că da, partea aia a fost interesantă, dar mi s-a părut foarte superficială și am zis că poate dezvoltă ideile mai departe.

Și după ce am ascultat tot, singura critică pe care am văzut-o de la prietenii mei pe Facebook a fost de la Claudia Câmpeanu, care zicea că erau numai preoți și politicieni de la primărie pe scaune, iar că pe romii care erau pe jos i-au adus după ce a vorbit cineva la microfon, înainte să vorbească Papa. Copiii ăia nu erau acolo până nu și-a dat cineva seama că hmmm… e ciudat. Am citit și în The New York Times un articol care a încercat să întoarcă chestia aia și să spună că le-au făcut loc romilor acolo, de parcă nu asta ar fi trebuit să facă în primul rând. Eu mă așteptam să fie plin de oameni din comunitate, nu de primari.

Scuzele Papei sunt doar un pas și contează foarte mult acum ce urmează. Dacă asta inspiră ceva schimbări nu ar fi datorită Papei, ci pentru că activiștii sau alți oameni pornesc de aici, se folosesc de chestia asta ca o trambulină să ducă lupta mai departe

-La ce schimbări te aștepți tu?
-Păi în primul rând ca Biserica Ortodoxă să își ceară scuze. Anul ăsta, pe 20 februarie, data la care se comemorează abolirea sclaviei în România, activiștii romi de la grupul Aresel au organizat o pomană pentru sclavii romi și noi speram ca chestia asta să atragă atenția.

Era o luptă dinainte să vină Papa în țară să convingem Biserica Ortodoxă să își ceară scuze că a ținut foarte mulți sclavi.

Și acum e o petiție inițiată de Aresel care cere fix chestia asta de la Biserica Ortodoxă. Și, de fapt, nu ar trebui ca toți cei care au fost victime să ceară asta!

În America, toată lumea știe că a existat sclavie, în România nu – în manualele de istorie nu există chestia asta. Romii au fost ținuți sclavi doar în România! Și dacă societatea română nu recunoaște asta, cum putem aștepta ca restul lumii să știe despre asta?

-Cum simți tu ca tânără de etnie romă rasismul în România?
-Eu personal cred că am simțit câteodată pe pielea mea. De exemplu, dacă mă duc la un magazin de haine, simt că mă urmărește bodyguardul prin magazin.

Iar odată s-a supărat cineva din familia unui prieten român pe mine și mi-a scris un comentariu la poza mea de profil, ca să vadă absolut toți prietenii mei: “Nu contează câte burse ai tu, tot doar o țigancă ești!”. M-a afectat foarte mult.

Citeşte şi:

VIDEO | Papa Francisc, mesaj plin de însemnătate pentru romii din Blaj, plecând de la parabola lui Cain și Abel: „Aș dori să-mi cer iertare pentru momentele în care v-am maltratat”

FOTOREPORTAJ DOCUMENTARIA/ Papa Francisc și romii din cartierul Barbu Lăutaru. ”Nu am ştiut să vă recunoaştem, să vă preţuim şi să vă apărăm…”

Tolo: Când și-a cerut scuze la Blaj, Papa Francisc a vorbit despre cea mai mare amenințare la adresa viitorului nostru

Urmărește-ne pe Google News