Ordonanța de urgență 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, ce stabilește majorări salariale pentru anumite categorii de salariați, a fost adoptată, pe 13 iunie, de Camera Deputaților, în calitate de for decisional.
Potrivit unui amendament aprobat de deputați, de la data intrării în vigoare a legii se majorează cu 30% cuantumul brut al salariilor de bază pentru personalul care nu a beneficiat de majorări salariale conform OUG 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, și anume cel din bibliotecile naționale sau de importanță națională, din cadrul Bibliotecii Academiei Române și din muzeele de importanță națională.
Citește și: El e plini de mușchi, ea a cam exagerat cu mâncarea! Cum arată iubita lui Dorian Popa
Un alt amendament stipulează majorarea cu 20% a cuantumului brut al salariilor de bază pentru următoarele categorii de personal: din instituțiile și autoritățile subordonate Ministerului Agriculturii, cu excepția APIA și Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, din cadrul Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisești” și din instituțiile de cercetare-dezvoltare, din unitățile care funcționează în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului.
De aceste majorări salariale ar urma să beneficieze și personalul medical din cabinetele aparținând structurilor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă din subordinea Casei Naționale de Pensii Publice și cel din instituțiile publice de spectacole sau concerte aflate în subordinea Ministerului Culturii, precum și direcțiile județene de cultură, respectiv a municipiului București.
Un alt amendament prevede că se majorează cu 15% cuantumul brut al salariilor de bază/ soldele de funcție ale următoarelor categorii de personal: din cadrul bibliotecilor centrale universitare, cadrele militare în activitate, precum și soldații și gradații voluntari, inclusiv personalul civil din MApN și instituțiile aflate în subordinea sa, cu excepția celor care au beneficiat de majorări potrivit Legii 250/2016, personalul din cadrul Secretariatului de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 — 1989.
De asemenea, au fost majorate indemnizațiile de merit pentru academicieni și oameni de cultură și sporurile acordate pentru medicii din oncologie și cei de la Spitalul de Arși.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!