Întrebat de Libertatea care sunt condiţiile în care alegerile ar trebui amânate, pe fondul unei agravări a situaţiei epidemiologice, preşedintele a afirmat că aceste informaţii ar trebui furnizate de Ministerul Sănătăţii şi de Institutul Naţional de Sănătate Publică.
„După părerea mea, dacă epidemia nu se agravează faţă de situaţia de acum şi se iau măsuri sanitare stricte se pot organiza aceste alegeri, însă care este numărul critic când nu se mai pot organiza alegeri, asta trebuie să ne spună Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică”, a spus Iohannis.
El a respins însă acuzaţiile aduse de Opoziţie, potrivit cărora el şi Guvernul vor cu orice preţ organizarea scrutinului.
„Aşa funcţionează democraţia, din când în când se ţin alegeri. Ele trebuiau să se ţină în iunie, nu s-au putut organiza atunci fiindcă nu s-a găsit o cale de organizare cu măsuri de siguranţă suficiente. Acum s-au amânat, Parlamentul a decis că alegerile locale să aibă loc pe 27. Deci asta nu am stabilit nici eu, nici Guvernul, a fost stabilit de Parlament, ca să ne înţelegem foarte bine cine pe cine acuză de ceva”, a spus şeful statului.
Alegerile locale ar urma să aibă loc pe 27 septembrie.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Așa ai ajuns cine ai ajuns! Că te-am luat cu câteva clase... Nici ca măturător nu puteai să te angajezi” Anamaria Prodan, replică dură pentru Laurenţiu Reghecampf. Dezvăluirile EXCLUSIVE făcute de celebra impresară
Viva.ro
Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Libertateapentrufemei.ro
S-a aflat de ce a murit Bogdan Teodorescu. Andreea Berecleanu își plânge prietenul de suflet și a publicat imagini rare din viețile lor de familie: "Este o mare suferință"
Adevarul.ro
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
Elle.ro
Sorana Cîrstea, imagini de vis din vacanța din Veneția petrecută alături de iubitul ei, Alexandru Ion Țiriac. Cum a fost surprinsă sportiva. FOTO
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Observatornews.ro
Bărbatul care a urcat pe trotuar cu mașina și a lovit un adolescent de 17 ani, în Sectorul 3, ar fi vrut "să-i dea o lecţie"
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis