„PSD, mai concret Dragnea, prin felul în care a procedat în ultima vreme, nu mai prezintă partener de discuție altfel decât strict instituțional”, a spus Klaus Iohannis la Ruse.
Klaus Iohannis a spus că Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă sunt bineveniți la recepția de Ziua Europei.
„Din moment ce i-am invitat, sigur sunt bineveniți. Iar discuția instituțională, hai să nu confundăm lucrurile, noi nu ne întâlnim fiindcă suntem prieteni sau ne simpatizăm, noi trebuie să colaborăm instituțional, trebuie să trecem peste animozități. Discuțiile care vor avea loc între mine și Guvern sau Parlament, vor fi discuții instituționale. Alte discuții informale sau de armonizare nu vor mai exista”, a mai spus Iohannis.
Șeful statului a mai spus că întâlnirea din biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, dintre Liviu Dragnea, Mugur Isărescu şi Viorica Dăncilă, reprezintă ”o formă ciudată de a se întâlni”.
„E ciudată această formă (modul că s-au întâlnit la biroul lui Liviu Dragnea – n.r.). Dorința mea a fost să-i aduc la aceeași masă pe cei care au avut neînțelegeri. Știm foarte bine că nu Dăncilă a atacat, ci Dragnea. Dacă el crede că a făcut mediere, e bine și așa. Important e că s-au întâlnit. Cel puțin la suprafață se vede impresia publică că lucrurile s-au mai calmat, pentru că astfel de schimburi de scrisori contondente nu-și au locul în România”, a mais spus Iohannis.
Premierul Viorica Dancila s-a întâlnit, joi, cu Mugur Isărescu, nu la Guvern, ci la biroul liderului PSD Liviu Dragnea de la Parlament. Întâlnirea cu guvernatorul BNR are loc în contextul conflictului declanșat de PSD cu Guvernatorul BNR, pe tema creșterii inflației.
Șefa Executivului a mers, înainte de întâlnirea cu Guvernatorul BNR, la o discuție cu președintele PSD Liviu Dragnea, la biroul acestuia de la Parlament. Ulterior, a ajuns și Guvernatorul BNR, dar și ministrul de Finanțe și consilierul premierului Darius Vâlcov, condamnat în primă instanță într-un dosar de corupție.
Liviu Dragnea a declarat, după întâlnirea de peste 3 ore, că principalele motive ale creșterii prețurilor sunt ”gazele, energia și petrolul, și nu are legătură cu Guvernul”.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!