Klaus Iohannis a acordat un interviu publicaţiei Financial Times în care vorbeşte şi despre lupta anticorupţie din România. În cadrul acestuia, președintele României a dezbătut și cazul premierului Victor Ponta, cercetat pentru trei infracțiuni.
„Cel mai bun mod de a rezolva criza este să demisionezi. Dacă este nevinovat, aşa cum pretinde, atunci nu este nicio problemă… Dar este de neacceptat pentru o ţară europeană să aibă un prim ministru acuzat de procurori de fapte ilegale”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, într-un interviu acordat „Financial Times”.
Este cea de a treia oară când șeful statului îi cere public demisia premierului Victor Ponta.
Potrivit publicaţiei Financial Times, campania anticorupţie a intrat acum în ceea ce preşedintele Iohannis numeşte „o fază urâtă”, în condiţiile în care procurorii şi-au îndreptat atenţia spre însuşi Ponta. El este suspectat de implicare în fraudă şi conflict de interese odată cu numirea lui Şova într-o funcţie guvernamentală.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News